IERTĂCIUNE

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Fraţi şi surori întru Hristos cel înviat, binecuvântarea şi ajutorul Domnului să fie peste voi!
Dacă v’am greşit cu ceva în timpul ce a trecut, cu voie sau fără de voie, cu cuvântul sau cu fapta, vă rog să mă iertaţi şi să treceţi cu vederea cele rele. Vă rog nu lăsaţi să intrăm în anul Mântuirii 2012 supăraţi şi certaţi, ci în pace şi iubire!
Eu nu am a ierta nimănui nimic şi vă binecuvântez pe toţi! Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să vă binecuvânteze cu un an nou plin de pace, linişte, bucurii creştineşti si paşi rodnici pe calea Mântuirii!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
AMIN!

Cine este Înaltpreasfinţitul Irineu Pop?

Înaltpreasfinţitul Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei

Am prezentat ieri cuvintele celor doi ierarhi la întronizarea Înaltpreasfinţitului Irineu Pop în scaunul de Dumnezeu păzitei Arhiepiscopii a Bălgradului. La sfârşitul săptămânii trecute Înaltpreasfinţia Sa a împlinit 58 de ani. Să vedem, însă, cine este Înaltpreasfinţia sa. Vom prelua câteva date de pe pagina Arhiepiscopiei de Alba Iulia.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu Pop s’a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, din părinţii Dumitru şi Rozalia Pop, agricultori, primind la Botez numele Ionel. Şcoala elementară a urmat’o în comuna natală, între anii 1960-1968. Răspunzând vocaţiei pentru preoţie, s’a înscris la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, unde, timp de cinci ani (1968-1973) s’a dovedit un elev eminent, obţinând premiul întâi la sfârşitul fiecărei clase.

După terminarea studiilor teologice seminariale, a fost recrutat în armată şi şi’a satisfăcut stagiul militar la o unitate de ,,Vânători de Munte” în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna (1973-1974). În toamna anului 1974, a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care l’a frecventat numai un singur an (1974-1975), continuându’şi apoi studiile la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, unde, în vara anului 1978, şi’a luat licenţa în Teologie cu calificativul ,,excepţional”, fiind şef de promoţie. La Bucureşti a fost studentul unor străluciţi teologi şi excepţionali oameni de cultură, dintre care amintim pe Pr. Prof. Nicolae Balca, Pr. Prof. Ene Branişte, Pr. Prof. Mircea Chialda, Pr. Prof. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Niculae Şerbănescu şi Prof. Iorgu Ivan, care au contribuit, alături de alţii, la formarea sa ca viitor slujitor al altarului.

La 1 august 1978, la vârsta de 25 de ani, a intrat în obştea Mânăstirii Sinaia din judeţul Prahova, aşezământ monahal prestigios, cu viaţă duhovnicească neîntreruptă de peste trei sute de ani. La puţin timp, a fost tuns în monahism de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie 1978), primind la călugărie numele Irineu. Peste doi ani, la aceeaşi sărbătoare (14 octombrie 1980), a fost hirotonit ieromonah de către Preasfinţitul Roman Ialomiţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Pe lângă slujirea pastorală, a avut şi ascultarea de ghid-muzeograf, îndeplinindu’le pe amândouă cu competenţă şi conştiinciozitate.

În toamna anului 1981, în urma unui examen riguros, a fost admis, pe primul loc, la cursurile de Doctorat din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. A urmat aceste cursuri între anii 1981-1984, având ca specializare principală disciplina Teologia Morală, sub îndrumarea ştiinţifică a distinsului părinte profesor, teolog şi filolog Dr. Dumitru Radu. La 10 iunie 1984, fericitul întru pomenire, patriarhul Iustin Moisescu i’a acordat rangul de protosinghel. Între anii 1985-1988 a beneficiat de o bursă de studii în America, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton, statul New Jersey, unde s’a specializat în cadrul Eticii sociale, având coordonator pe ilustrul profesor Dr. Charles West. În paralel cu munca de cercetare şi documentare, şi-a redactat o bună parte din teza de doctorat.

În S.U.A. a desfăşurat şi o bogată activitate ecumenică şi misionară, atât în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Misionare din America şi Canada, cât şi în Comunitatea ortodoxă ,,Sfântul Fotie” din cadrul Universităţii Princeton, în calitate de membru activ al acesteia. Activitatea ecumenică şi de promovare a valorilor teologice şi spirituale ale Bisericii Ortodoxe, în general şi ale Bisericii Ortodoxe Române în special, a desfăşurat’o prin participări la diverse simpozioane, servicii religioase, întruniri ecumenice, prin predici şi conferinţe, precum şi prin publicarea a numeroase articole în presa românească şi americană, religioasă şi laică. În cei trei ani petrecuţi în străinătate, a fost un reprezentant demn al etosului românesc peste Ocean. În acest sens, iată ce scria Dr. Thomas W. Gillespie, conducătorul şcolii teologice de la Princeton, despre Înaltpreasfinţia Sa: ,,Părintele Irineu Pop a adus o importantă contribuţie instituţiei noastre prin conferinţele sale despre spiritualitatea ortodoxă şi despre viaţa şi mărturia Bisericii Ortodoxe Române. Munca sa teologică la noi a fost substanţială şi prezenţa sa a fost o binecuvântare” (21 iulie 1988).

Reîntors în ţară, la 30 august 1988, a revenit cu bucurie la Sfânta Mânăstire Sinaia, unde şi’a reluat activităţile sacerdotală şi muzeografică, finalizând şi redactarea tezei de doctorat. După nouă luni petrecute în acest istoric aşezământ călugăresc, pe care’l iubea nespus de mult şi’l numea ,,paradis pământesc”, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist l’a numit, la 9 iunie 1989, preot slujitor la catedrala patriarhală din Bucureşti. I s’au încredinţat, astfel, numeroase ascultări de ordin administrativ-bisericesc, pregătindu’se pentru a primi sarcini de conducere în viitor. În acest răstimp, avea un dor fierbinte după oaza monahală de la Sinaia, parcă simţind că, fără voia sa, a părăsit-o pentru totdeauna.

La data de 26 octombrie 1989, a primit rangul de arhimandrit, după care a fost numit Superior al Aşezămintelor ortodoxe româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi Reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În această calitate, a participat, în soborul de slujitori, la serviciile religioase celebrate la Locurile Sfinte, fiind apreciat atât în rândurile ierarhilor ortodocşi de la Ierusalim, cât şi în ale celorlalţi reprezentanţi ai cultelor religioase de acolo. Cu tact pastoral şi cu răbdare, a acordat asistenţă religioasă românilor aşezaţi în Israel, precum şi pelerinilor veniţi în Ţara Sfântă, pentru care era un ghid priceput şi neobosit. Pe lângă misiunea de îndrumător al pelerinilor români, a desfăşurat o susţinută activitate de ordin gospodăresc şi administrativ, şi s-a străduit pentru editarea la nivel înalt a revistei Învierea (Resurrection) şi a suplimentului ei cultural-istoric Spirit românesc.

Despărţindu’se cu greu de cetatea sfântă a Ierusalimului, s’a întors în patrie şi a slujit puţin timp la catedrala patriarhală. În data de 4 octombrie 1990, a susţinut teza  de doctorat cu titlul Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului (446 p.), obţinând media 9,77, şi fiind declarat ,,Doctor în teologie”, cu calificativul “excepţional”. La scurt timp, în 30 octombrie 1990, în urma recomandării Arhiepiscopului Teofil Herineanu şi la propunerea Sinodului Permanent al Mitropoliei Ardealului, Preacuviosul Arhimandrit Irineu Pop a fost numit de către Sfântul Sinod al BOR Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. A primit titlul de ,,Bistriţeanul” şi a fost hirotonit şi instalat în catedrala eparhială din Cluj-Napoca, la 21 noiembrie 1990.

De la hirotonirea întru arhiereu, prin sfinte slujbe, vizite canonice în parohii, scrieri alese şi prelegeri elevate, prin participarea la diferite manifestări culturale, simpozioane, aniversări, vernisaje şi evenimente de interes social şi umanitar de pe raza eparhiei, Înaltpreasfinţia Sa a contribuit la sporirea spirituală şi culturală a credincioşilor clujeni şi bistriţeni. În cei 20 de ani de arhipăstorire, a prezidat conferinţele preoţeşti, cursuri pastorale şi de îndrumare misionară a preoţilor, comisii de admitere la Seminarul Teologic şi de obţinere a Atestatului profesional teologic, comisii pentru examenul de capacitate a candidaţilor la hirotonie şi comisii de examinare a candidaţilor pentru parohiile din mediul urban. Printr’o astfel de activitate multifuncţională, se străduieşte cu râvnă a fi împreună-lucrător cu Hristos la zidirea Trupului Său tainic, al Bisericii.

Din anul 1994, Înaltpreasfinţia Sa a adus o contribuţie deosebită la susţinerea şi dezvoltarea învăţământului teologic universitar clujean şi la formarea viitorilor slujitori ai Bisericii, prin predarea cursurilor de Morală creştină şi Spiritualitate ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, ţine cursuri de  „Istoria civilizaţiei creştine” la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii creştine ,,Dimitrie Cantemir”. Prin Sfintele Liturghii săvârşite în paraclisul Seminarului Teologic, prin întâlnirile trimestriale cu elevii seminarişti şi prin îndrumările duhovniceşti pe care le acordă acestora, îi ajută să-şi modeleze viaţa după chipul lui Hristos, Arhiereul veşnic, pe Care’L vor sluji în ogorul Bisericii străbune.

Înaltpreasfinţitul Irineu a activat în unele asociaţii şi societăţi, şi anume ca membru de onoare în Asociaţia de prietenie România-Israel, ca preşedinte în Asociaţia Filantropică Christiana, ca secretar al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor din Princeton Seminary şi ca membru al Fundaţiei Internaţionale de Caritate „Omenia”. În felul acesta, a promovat prietenia şi fraternitatea, iubirea creştină şi umanismul evanghelic, conştient că este bine şi frumos ,,să locuiască fraţii împreună”(Ps. 132, 1). La 23 decembrie 1999, i s’a acordat titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca, ,,pentru contribuţia deosebită la promovarea valorilor spirituale creştine în societatea românească şi pentru prestigioasa activitate pe tărâm cultural”. Din anul 2000 este şi preşedintele Comisiei locale de Bioetică. În semn de apreciere a activităţii sale, Preşedinţia României i’a conferit, la data de 7 februarie 2004, Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Comandor. În 18 februarie 2009, a fost ales membru de onoare al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în data de 21 noiembrie 2010, i s’a conferit titlul de „Professor Honoris Causa” din partea aceleiaşi Universităţi.

Pe lângă activitatea pastoral-misionară şi didactică, a desfăşurat o impresionantă muncă de cercetare ştiinţifică, concretizată în peste 230 studii şi articole, publicate în diverse reviste şi periodice din ţară şi din străinătate. De asemenea, este autorul a 18 cărţi şi a 4 traduceri. Un interes aparte a manifestat pentru semănarea cuvântului lui Dumnezeu, elaborând trei volume de Cuvântări duhovniceşti şi două volume de Predici la duminici şi sărbători. O preocupare constantă a avut pentru Ţara Sfântă, reliefată în patru lucrări, despre aşezămintele noastre româneşti de acolo, despre sanctuarele şi locurile de pelerinaj, despre Sfântul român Ioan Iacob de la Hozeva şi despre Lumina Sfântă. Acum lucrează la o altă carte în care îşi dezvăluie iubirea pentru Patria pământească a lui Hristos, unde pietrele vorbesc despre mântuirea pe care Dumnezeu a făcut-o ,,în mijlocul pământului”(Ps. 73, 13). În marea lor majoritate, publicaţiile au un caracter moral, pastoral şi duhovnicesc.

Acesta este Ierarhul nostru!

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani Înaltpreasfinţia Voastră!!

®

Cuvântul ÎPS Irineu Pop la întronizarea ca Arhiepiscop al Alba Iuliei, 5 iunie 2011, Catedrala Reîntregirii

ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscop al Alba Iuliei, ÎPS Iosif Pop, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale

Aşa cum este normal, chiar dacă a trecut o lună, este firesc să vedem şi cuvântul Înalt Presfinţitului Irineu la Întronizarea în Scaunul Arhiepiscopiei Bălgradului.

A fost voia lui Dumnezeu ca să fiu ales Arhiepiscop al Alba Iuliei şi astăzi să fiu întronizat. Am primit din mâna Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei Gramata Mitropolitană de instalare, după care mi s’au oferit mantia arhierească, crucea pectorală şi engolpionul. De asemenea, mi s’a înmânat şi cârja arhierească spre a cârmui turma duhovnicească încredinţată. Primind aceste însemne arhiepiscopale mi-am asumat răspunderea pastorală pentru obştea credincioşilor, asemenea Mântuitorului nostru, Care Şi-a pus sufletul pentru oile Sale (cf. In. 10, 11). Ştiu că nu-mi va fi uşor, dar mă încred în „Mai-Marele păstorilor” (I Pt. 5, 4), Care acum îmi şopteşte tainic: „De-ajuns îţi este harul Meu, căci puterea Mea întru slăbiciune se desăvârşeşte!” (II Cor. 12, 9).

Sunt emoţionat că’mi este rânduit să am reşedinţa eparhială în Alba Iulia „cel mai istoric oraş al neamului românesc” cum îl numeau iluştrii bărbaţi ce’au făurit Marea Unire, printre care se află şi Georghe Pop de Băseşti. Această cetate milenară şi’a primit nobleţea de la Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei care’şi avea sediul aici. Privesc acum ca într’o oglindă la chipurile celor ce-au păstorit această eparhie. Mă gândesc mai întâi la mitropoliţii Eftimie, Hristofor, Ghenadie şi Ioan, preocupaţi de tipărirea cărţilor ortodoxe şi de menţinerea dreptei credinţe în rândul păstoriţilor lor. La loc de frunte stă marele mitropolit Simion Ştefan în timpul căruia s’a tipărit Noul Testament de la Bălgrad, monument de vârf al afirmării conştiinţei de neam a românilor transilvăneni. Se cuvine să’i amintesc şi pe Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, martiri ai credinţei strămoşeşti. Sunt gata să le urmez exemplul pozitiv, drept pentru care, acum la început de drum nou, formulez crezul meu.

În primul rând, exprim viziunea mea clară pe care o am despre sublima Taină a Preoţiei, despre nobleţea şi responsabilitatea slujirii arhiereşti. Mă cutremur să’l aud pe Sfântul Simeon al Tesalonicului care zice: „Noi, preoţii (n.n. arhiereii), suntem mântuitorii şi ziditorii de suflete, povăţuitorii către lumină, către cer, către viaţă. Nouă ne’a dat Dumnezeu ca să avem pe pământ puterea Lui”. Arhiereul nu trebuie să uite nicio clipă că este ucenic al Maestrului divin Cel răstignit, şi că „slujitorul nu’i mai mare decât stăpânul său” (In. 15, 20). Deci spiritul de jertfă este parte integrantă a demnităţii sacerdotale, iar arhiereul care nu e pătruns de acest adevăr va avea parte de o arhierie mutilată. Numai jertfa aduce rod. În lipsa ei activitatea cea mai generoasă devine stearpă. De aceea sunt hotărât a mă oferi pe mine „ca o jertfă vie, sfântă, Domnului bineplăcută” (Rom. 12, 1), conştient că, precum afirmă Sfântul Grigorie Teologul, „nimeni nu este vrednic de Marele Dumnezeu, de Sacrificiu şi de Marele Preot, dacă nu s-a adus mai întâi el ca jertfă vie şi sfântă”.

În al doilea rând, exprim dorinţa mea sinceră ca împreună cu preoţii şi credincioşii mei să facem oferta noastră generoasă în participarea la planul Părintelui ceresc, predându’ne voii Sale. Legătura cu Hristos aduce lumii efluvii de har, de binefaceri cereşti şi înălţarea progresivă a sărmanei omeniri. Apropiindu’ne de Domnul cu mai multă disponibilitate am putea primi de la El noi energii, căci El este izvorul tinereţii şi în El se înfăptuieşte adevărata înnoire în suflete, în cămine, în întreaga societate. Sunt convins că prin cuvânt, rugăciune şi exemplu personal putem să’L ajutăm pe Hristos să purifice această lume şi să restabilească în ea adevărata noţiune a valorilor. Conştient că Hristos are nevoie de arhierei şi de preoţi dăruiţi în primul rând realităţilor suprafireşti, ca să însufleţească viaţa reală a omului de azi, mă voi strădui să sculptez efigia Sa divină în fiinţa lor (cf. Gal. 4, 19). De îndeplinirea misiunii noastre pastorale depinde, în mare parte, vitalitatea Bisericii lui Hristos pe pământ, drept pentru care Sfântul Vasile cel Mare arată că slujitorii consacraţi trebuie să aibă „râvnă şi sârguinţă pentru a aduce o îmbunătăţire cât de mică Bisericii”.

În al treilea rând, exprim hotărârea mea fermă să’mi jertfesc timpul, puterea şi interesele, pentru ca împreună cu preoţii şi credincioşii mei să particip la terapia unei omeniri bolnave, fizic şi spiritual. Nelegiuirea sau noaptea păcatului a cuprins lumea, iar răul s’a răspândit pretutindeni, ca un cancer înfiorător. În „acest veac rău de acum” (Gal. 1, 4), suntem chemaţi să vindecăm rănile păcătoşilor şi să oferim balsamul harului sufletelor prinse în capcana pasiunilor dezordonate. Eu, personal, mă voi strădui să dau hrană spirituală şi să împărtăşesc tuturor lumina Evangheliei, conştient, asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur, că „dacă preotul (n.n. arhiereul) va lăsa să se piardă cineva din turma încredinţată, va răspunde în faţa lui Dumnezeu nu cu averea sa, ci cu sufletul său”. Având înaintea ochilor pe Hristos „Care a umblat făcând bine” (Fapte 10, 38), voi căuta ca prin vizite canonice, pastoraţie particulară şi slujire socială să’i aduc în staulul Bisericii pe cei disperaţi spre a fi mângâiaţi, iar pe cei nevoiaşi spre a fi ajutaţi. Aşa ne stă bine nouă arhiereilor şi preoţilor, pe care Sfântul Ambrozie al Milanului ne numeşte „ambasadorii iubirii lui Hristos”.

Astăzi este „Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic”. Aceştia au definit învăţăturile lui Hristos, schimbate de către eretici, sau învăţătorii falşi. De fapt, Biserica a ajuns să se numească ortodoxă datorită accentului puternic pe care Părinţii Răsăritului l’au pus pe păstrarea dreptei credinţe. Cei 318 Sfinţi Părinţi au venit din întregul Imperiu purtând rănile martiriului. Ei au venit la Niceea ca să mărturisească cu toată personalitatea lor adevărul în care au crezut: că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Consider un privilegiu şi o datorie ca noi să mărturisim aceeaşi credinţă şi să transmitem celor de după noi torţa aprinsă a adevărului evanghelic. Eu îi iau ca modele de păstori autentici şi’i rog să stea mereu aproape de mine şi de şcolile teologice ale eparhiei, în care se pregătesc lucrătorii imensului câmp eclezial. În aceste clipe, inima mea se îndreaptă spre Maica Domnului care este Maica Bisericii şi ocrotitoarea prin excelenţă a persoanelor consacrate, a slujitorilor sfinţiţi. Stând lângă tronul Preasfintei Treimi, ea ştie şi poate mai bine ca oricine să mângâie fruntea, să alunge oboseala şi să răsplătească răbdarea. De aceea îi cer ajutorul în noua mea slujire, convins că Stăpâna cerească este Steaua speranţei, care răsare peste durerile vremurilor noastre şi, „asemenea Fiului ei, are milă de toţi şi’i miluieşte pe toţi”, cum ne arată Sfântul Siluan Atonitul.

Mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru prezenţa la ceremonia întronizării mele şi’l încredinţez de dragostea mea sinceră şi devotată. Pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei îl asigur de conlucrare armonioasă în cadrul Mitropoliei noastre. Sunt decis să fiu un părinte bun pentru monahii şi credincioşii din judeţele Alba şi Mureş, şi un frate iubitor pentru preoţii eparhiei, pentru că toţi suntem „împreună lucrători cu Hristos” (II Cor. 6, 1). Pe cât îmi stă în putinţă, voi căuta să promovez prietenia ecumenică în cetatea noastră şi să am o colaborare fructuoasă cu autorităţile locale, pentru binele poporului lui Dumnezeu, răscumpărat cu mare preţ (cf. I Cor. 6, 20). Un pios omagiu aduc, în încheiere, părinţilor mei, Dumitru şi Rozalia, ale căror duhuri, aflate pe tărâmul veşniciei, se bucură astăzi împreună cu mine. Mai presus de toate, Îl rog pe Hristos Domnul să’mi dea putere a fi „fără prihană, iubitor al binelui, cu stăpânire de sine, drept, cuvios, înfrânat, destoinic să îndemn la învăţătura cea sănătoasă” (Tit 1, 7-9). Aşa să’mi ajute Dumnezeu! Amin.

Catpeteasma Catedralei Reîntregirii - Alba Iulia, Bălgrad

Cuvântul de instalare al ÎPS Andrei la întronizarea ca Arhiepiscop al Alba Iuliei a ÎPS Irineu Pop

Înalt Preasfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

S’a împlinit o lună de când Înalt Preasfinţitul Irineu Pop a fost întronizat în Scaunul de Dumnezeu păzitei Arhiepiscopii de Alba Iulia.

Redau în continuare cuvântul Înalt Prwasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului la întronizarea succesorului său.

Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Onorate Oficialităţi centrale şi locale,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori, 

Cuvântul meu de astăzi se adresează tuturor dar, în mod deosebit, Înaltpreasfinţitului Irineu, noul Arhiepiscop al Alba Iuliei. Importanţa momentului este mare pentru Înaltpreasfinţia Sa, pentru clerul şi credincioşii Arhiepiscopiei dar, sentimental vorbind, şi pentru mine, care i’am fost înaintaş în scaun 21 de ani de zile.

Alba Iulia, ca simbol, are o valoare unică pentru toţi românii. Aici s’au făcut unirile: şi cele politice şi cele religioase. De aceea, Oraşul Marii Uniri ne aduce mereu aminte de unitatea noastră spirituală şi naţională.

Alba Iulia este cetatea lui Mihai Viteazul, a lui Ferdinand Întregitorul, iar Catedrala Încoronării, unde s’au încoronat suveranii României, Ferdinand şi Maria a fost şi martora reîntregirii spirituale, purtând şi acest nume. În această Catedrală cu semnificaţie unică sunteţi întronizat Înaltpreasfinţia Voastră astăzi.

Alba Iulia este cetatea credinţei noastre ortodoxe strămoşeşti, este locul soboarelor noastre de odinioară, este scaunul de păstorire al Mitropoliţilor Mărturisitori Iorest şi Sava şi al luminatului Simion Ştefan, care la 1648 a lăsat naţiunii române Noul Testament în româneşte. În predoslovia acestui Nou Testament marele mitropolit a subliniat rolul spiritual unificator al Cărţii Sfinte, a cărei cuvinte trebuie să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate ţările. (Noul Testament, Ediţie critică, Alba Iulia, 1988, p. 116)

Alba Iulia este Golgota trecutului nostru de suferinţă pentru credinţă şi de aspiraţii politice, de multe ori înecate în sânge. Dar tot Alba Iulia este şi Ierusalimul nostru în care s-a pecetluit visul de unitate al multor generaţii de oameni.

Poate nu întâmplător, în pericopa evanghelică a acestei duminici, închinată primului sinod ecumenic, Îl auzim pe Mântuitorul rugându’Se Tatălui pentru noi, Eu nu mai sunt în lume, dar ei în lume sunt, şi Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi. (Ioan 17, 11).

Dacă Bălgradul a suspinat când s’a năruit opera politică a lui Mihai Viteazul, dacă a plâns când s’a produs dezbinarea religioasă a românilor şi s’a prăbuşit Mitropolia Alba Iuliei, i’a rezervat providenţa divină bucuria Marii Uniri şi a Reîntregirii spirituale.

Noi, cei de astăzi şi, în mod concret, Înaltpreasfinţia Voastră, Părinte Arhiepiscop Irineu, suntem chemaţi să păstrăm cu sfinţenie tezaurul de credinţă şi de cultură al înaintaşilor şi să facem o făgăduinţă solemnă, cum spunea protopopul Gheorghe Ciuhandu, că până şi trupurile noastre le vom arunca stavilă în calea celor ce ar îndrăzni să micşoreze sau să fărâmiţeze acest patrimoniu îndelung pregătit prin mucenicia şi jertfele fără de seamăn ale fraţilor noştri mai mari!. (Protopop Dr. Gheorghe Ciuhandu, Bălgradule românesc – Te chemăm mărturie, Arad, 1929, p. 24)

Ar putea părea patriotarde şi festiviste aceste fraze pentru o lume care, din motive obiective sau subiective, îşi pierde legătura cu valorile netrecătoare ale Bisericii şi Neamului. Dar pentru noi rămân de mare importanţă. Iisus Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel, ieri şi azi şi în veci este Acelaşi” (Evrei 13, 8). Iar Biserica Lui, „nici porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Un mare duhovnic al vremurilor noastre spune că Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu’L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos. (Dionisyos Tatsis, Cuvintele bătrânilor, Editura „Reîntregirea”, Alba Iulia, 2004, p. 14)

Pentru noi Hristos este Unicul şi nu unul dintre întemeietorii de religii. Dacă unii din lumea secularizată Îl socotesc doar o Personalitate genială şi nu Dumnezeu, nici măcar nu sunt originali. Lucrurile s’au mai petrecut. Arie şi cu adepţii lui Îl considerau prima creatură a Tatălui, creat din voinţa Lui şi nu din fiinţa Lui. De aceea, sinodul I ecumenic de la 325, pe care’l aniversăm astăzi, a afirmat răspicat deofiinţimea Fiului cu Tatăl şi coeternitatea Lor.

Toate aceste sunt lucruri cunoscute, dar rostite astăzi şi aici, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, capătă o mai mare greutate. Iar pentru Înaltpreasfinţitul Irineu devin cu testament de suflet, care’l va determina să le propovăduiască cu timp şi fără timp, aducându’şi aminte că locul în care păstoreşte este sfânt şi că’n scaunul Bălgradului s’au perindat oameni deosebiţi, începând cu Sfântul Ierotei, de la anul 953, continuând cu Sfinţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici, cu mitropolitul cărturar Simion Ştefan, şi-n vremurile din urmă cu Episcopul Emilian şi cu smeritul Arhiepiscop Andrei.

Moştenirea spirituală pe care o primiţi Înaltpreasfinţia Voastră, Părinte Arhiepiscop Irineu este una bogată şi frumoasă. Cele peste 600 de parohii, cu peste 700 de biserici, apoi vetrele monahale în umăr de 42, la care se adaugă centrele de slujire socială care depăşesc numărul de 60.

Însă, în mod deosebit, profesor universitar fiind, vă legăm de suflet şcolile teologice: Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic. După părerea noastră, care credem că e una obiectivă, sunt şcoli bune şi au, din darul lui Dumnezeu, un spaţiu pentru învăţătură şi rugăciune modern şi la standardele actuale. Ne’am bucurat că acest lucru a fost subliniat, în mai multe rânduri, de Părintele Patriarh Daniel.

Iar pentru misiune, de mare folos este postul de Radio Reîntregirea, care, în colaborare cu postul de Radio Trinitas al Sfintei Patriarhii, poate face lucruri de folos.

Dar cea mai preţioasă moştenire sunt preoţii şi credincioşii. Lor li se adaugă cinul monahal. Îi îndemn să vă primească cu tot dragul în sufletul lor, iar Înaltpreasfinţia Voastră să’i înţelegeţi, să’i ocrotiţi şi să’i preţuiţi, căci sunt oameni de calitate. Îl rog pe Mântuitorul Hristos să mă ierte dacă mă voi folosi de cuvântul Lui, parafrazându’L, dorindu’vă să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. (Ioan 15, 12)

Conlucrarea cu administraţiile judeţene şi locale a fost aici, în Arhiepiscopia noastră, una de excepţie. Lucrul acesta este de folos atât pentru viaţa duhovnicească a parohiilor, cât şi pentru activitatea lor gospodărească. Sperăm ca această simfonie să’şi continue drumul ei.

Iar eu, în calitate de Mitropolit, când veţi considera de că aveţi nevoie de sprijinul şi ajutorul meu vi le voi oferi cu tot dragul. Rugăciunea mea către Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră, este ca să aveţi la Alba Iulia bucuriile duhovniceşti pe care eu le’am avut.

Închei folosind cuvintele Sfântului Apostol Iuda: Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere, şi să vă pună înaintea slavei Lui neprihăniţi, cu bucurie, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Iisus Hristos Domnul nostru: slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii! Amin. (Iuda 1, 24-25)

† ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Catpeteasma Catedralei Reîntregirii - Alba Iulia, Bălgrad

Cuvântul Înaltpreasfinţitului Andrei Andreicuţ la întronizarea ca Arhiepiscop şi Mitropolit al Clujului

Înalt Preasfinţitul Andrei

Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Excelenţele Voastre, conducători ai celorlalte confesiune creştine,
Domnilor miniştri,
Domnilor Parlamentari,
Distinşi membri ai corpului academic clujean,
Onorate oficialităţi centrale şi locale,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioase maici şi iubiţi fraţi şi surori,

În aceste momente solemne, cu smerenie, dau slavă Preasfintei Treimi pentru lucrarea ei minunată dintotdeauna, săvârşită în Biserica Sa.

Apoi, cu recunoştinţă, mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Sfântului Sinod, care m’au chemat la această slujire plină de responsabilitate; pe de o parte, această slujire îmi aduce mângâierea continuării misiunii în slujba lui Hristos, în calitate de mitropolit, pe de altă parte, îmi oferă o cruce în plus.

Mitropolitul este şi el episcop, doar că, din punct de vedere pastoral şi administrativ, are responsabilităţi mai mari. Referitor la slujirea episcopală Părintele Dumitru Stăniloae scrie că „episcopii sunt ramurile care, pornind din aceeaşi tulpină apostolică, extind harul şi conţinutul vieţii apostolice, în toate rămurelele care sunt preoţii şi în toate frunzele sau rodurile care sunt credincioşii. Mai bine zis, aceeaşi sevă care este Hristos se extinde prin episcopi şi preoţi în tot pomul Bisericii, aflându-se în mod nemijlocit în fiecare mădular al ei. Fără harul succesiunii apostolice a ierarhiei şi fără învăţătura apostolică transmisă odată cu el, n’ar fi creştini botezaţi, nu s’ar împărtăşi creştinii cu Hristos în Euharistie, nu L’ar cunoaşte pe Hristos în lucrarea Lui în ei aşa cum a fost şi cum a lucrat în tot trecutul”( Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. al III-lea, Bucureşti, 1978, p. 163. )

Convins de această realitate, în misiunea mea, mai întâi de toate în acţiunile ce le voi demara, mă voi consulta cu Preafericitul Părinte Patriarh şi voi fi în deplină ascultare faţă de hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În comuniune cu episcopatul ortodox al Bisericii noastre, cu tot episcopatul Bisericii Ortodoxe Universale, mă voi strădui să’L slujesc pe Hristos cu dăruire şi cu credincioşie.

Ştiu că această slujire este înălţătoare şi sublimă dar, în acelaşi timp, grea, încărcată cu multe sarcini şi griji, pentru că, pe ierarh trebuie să’l întristeze şi să’l doară tot ce’l poate întrista şi durea pe Mântuitorul. Plecând de la persoana noastră, de la cei apropiaţi, de la cei pe care’i păstorim, de la oraşul nostru, de la eparhia noastră, de la Mitropolia noastră, de la Ţara noastră, de la lumea în care trăim, observăm cât de multe sunt necazurile şi problemele cu care se confruntă oamenii şi cât de cumplit este păcatul în diferitele lui ipostaze. Toate acestea’L dor pe Mântuitorul şi trebuie să ne doară şi pe noi!

În testamentul pe care ni l’a lăsat înaintaşul nostru, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, luând în calcul situaţia complexă de astăzi, a scris: La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu. Ne vom strădui să împlinim şi să continuăm misiunea pastorală transmisă nouă.

În misiunea noastră, aşa cum specificam, vom fi în deplină conlucrare cu episcopii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Dar, în aceraşi timp, vom fi în conlucrare cu ierarhii din Sinodul Mitropoliei Ardealului. Şi, aşa cum ne-a sfătuit Părintele Patriarh Daniel, şi cum a hotărât Sfântul Sinod, pentru problemele de importanţă comună, ne vom întâlni în sinaxă de două ori pe an, pentru că formăm o singură Transilvanie. Iar pe episcopii vicari ai Arhiepiscopiei Clujului îi încredinţez de toată dragostea şi buna conlucrare.

În ceea ce priveşte misiunea mea pastorală şi administrativă, în relaţiile cu preoţii şi credincioşii, mă voi călăuzi după câteva principii:
a) Atât cât îmi va permite timpul îi voi primi pe toţi preoţii şi credincioşii cu bucuriile, cu necazurile şi cu problemele lor. Toţi laolaltă formăm Biserica lui Dumnezeu, iar drumul spre mântuire îl facem împreună.

b) La Sfânta Liturghie şi în rugăciunile particulare ei toţi vor fi în inima mea. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să facem cereri, rugăciuni, mijlociri, pentru toţi oamenii… că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2,1-4).

c) Pe lângă disponibilitatea de a’i primi, asculta şi de a mă ruga pentru dânşii, mă voi strădui să-i ajut după puterile mele, potrivit tot îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6,2). Am pomenit aici doar aceste trei principii, întrucât le’am considerat mai importante.

În acelaşi timp, sufletul meu aşteaptă şi din partea frăţiilor lor aceeaşi deschidere. Am nevoie de duhovnicescul ataşament al clerului, al cinului monahal şi al credincioşilor. Am nevoie de rugăciunile, dragostea şi ascultarea lor. Acelaşi Sfânt Apostol Pavel zice: „Ascultaţi pe mai-marii noştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei, 13,17).

Mă voi opri acum la o altă importantă dimensiune a misiunii mele: şi anume, relaţiile Universitatea şi cu toate instituţiile din Cluj şi din Mitropolie. Intelectualii au un rol covârşitor în ceea ce priveşte progresul României de astăzi şi de mâine. Ei îi formează pe tinerii noştri. Lor le spune Înţeleptul Solomon: Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s’o aibă, şi chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Pilde 22,6). Cu gândul la această lucrare de maximă importanţă pe care o desfăşoară, îi asigur de preţuirea, dragostea, conlucrarea şi ataşamentul meu.

Intelectualitatea noastră nu’i scutită nici de ispite. Obiectivi fiind, ne dăm seama că intelectualitatea trăieşte de mult timp într’o lume secularizată şi secularizantă. De aceea, în cele ce urmează, vă voi reda o întrebare retorică a lui Octavian Goga: Şi acum, fără a’ţi cere un răspuns, stau şi mă întreb: Care este credinţa dumneatale, intelectual al naţiei mele? Când ai pornit de acolo, din căsuţa de la ţară, şi te-ai dus la şcoală, mai ziceai «Tatăl nostru» seara şi visai cu iele şi pricolici. Duceai în suflet moştenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină şi’ţi lumina drumul. Dar ţi s’a risipit moştenirea asta. S’a spulberat zi de zi şi s’a fărâmiţat în calea ta. Şi, fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare şi atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământate de patimi mici: educaţia religioasă a cărturărimii noastre. Nu găsiţi că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându’i dascăli luminaţi, cari în şcolile secundare să’l înveţe credinţa în Dumnezeu, şi preoţi cu guri de aur cari să cuvânteze acolo, în centrele studenţimii noastre universitare? Fiindcă, aşa cum suntem astăzi, noi nu ştim ce vrem şi nu ştim unde mergem. ( Octavian Goga, Pe urmele uni trecător, Arad, 1901, p. 32. )
În mare măsură, cele afirmate de Goga atunci se potrivesc şi astăzi.

Plecând de la această idee, îmi mărturisesc intenţia, aşa cum a făcut înaintaşul meu, să mă ocup de tineri. De fapt, voi continua lucrarea de la Alba Iulia, unde am înfiinţat două şcoli teologice, Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic, care au o aşezare duhovnicească bună şi pe care-o doresc şi aici la Cluj. În acest sens, tinerii au deschisă poarta sufletului meu şi le voi răspunde, după posibilităţi, solicitărilor.

ASCOR-ul şi celelalte organizaţii de tineret vor fi tratate cu multă solicitudine. Iar proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” început de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi implementat în toată Mitropolia.

Punctual, la Catedrala Mitropolitană, duminică seara, se va derula proiectul catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi cu Preasfânta Sa Maică”.

Postul de Radio „Renaşterea” pe care Mitropolitul Bartolomeu, prin testament, ni’l lasă în grijă, va fi în atenţia noastră. El va colabora cu mijloacele media ale Sfintei Patriarhii, iar revistele „Renaşterea” şi „Tabor”vom încerca să le menţinem la înălţimea cuvenită.

O altă lucrare importantă a Bisericii este cea socială. În perioada de început a creştinismului două preocupări erau pe primul plan: participarea la Liturghie şi filantropia. De fapt, criteriul Judecăţii Universale îl vor constitui faptele milei sufleteşti şi trupeşti. Flămând am fost, şi Mi’aţi dat să mănânc; însetat am fost, şi Mi’aţi dat să beau; străin am fost, şi M’aţi primit; gol am fost, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav am fost, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost, şi aţi venit la Mine (Matei 25,35-36), ne va spune Mântuitorul. Astfel, implicarea socială, într’o lume cu atât de mulţi oameni necăjiţi, copii abandonaţi, bătrâni singuri, bolnavi de toate felurile, va fi o preocupare de suflet.

Avem în acest sens experienţa conlucrării cu administraţiile judeţene şi locale din Arhiepiscopia Alba Iuliei, obţinând adesea rezultate bune, peste aşteptări. Cu atât mai mult sperăm la rezultate remarcabile în Cluj, unde instituţiile medicale sunt „de primă mână”, iar posibilităţile administraţiilor locale sunt mult mai mari.

Clujul, metropolă a Transilvaniei, nu este locuit numai de români ortodocşi, ci şi de alte etnii şi confesiuni. Toţi însă vieţuim prin harul şi iubirea lui Dumnezeu. De aceea, în spirit ecumenic, fără a face rabat doctrinar, le deschidem braţele celorlalte confesiuni, începând cu greco-catolicii, continuând cu romano-catolicii şi protestanţii, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Romani 4,2-3).
Preafericirea Voastră,
Onorată asistenţă,

În aceste momente sfinte, gândul îmi merge departe, „la obârşie, la izvor”( Lucian Blaga, Poezii, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 416.), la satul Oarţa de Sus din Maramureş, la Părinţii Andrei şi Elena, la minunata mea bunică, Iuliana, a cărei credinţă o râvnesc şi acum. Preotul copilăriei mele a fost un intelectual cu o cultură temeinică, pe nume Ioan Mihali. Minunata dăscăliţa Margareta Chira mi’a pus creionul în mână, când eram copil, iar liceul l’am urmat în Cehul Silvaniei.

După ce am absolvit Facultatea de Construcţii Căi Ferate am ajuns aici, în Cluj, la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate. În devenirea mea, din acea vreme, rămân în altarul sufletului, la loc de mare cinste, trei duhovnici: Părintele George Teodorescu de la Schitul Darvari din Bucureşti, Părintele Paisie Olaru de la Sihla (judeţul Neamţ) şi, mai apoi, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol.

După ce am studiat la Institutul Teologic Universitar de la Sibiu, la 25 august 1978, în această Catedrală, mult rugătorul Arhiepiscop Teofil Herineanu m’a hirotonit diacon, iar pe 27 august 1978, la Apahida, preot. Au urmat şapte ani de misiune pastorală în oraşul Turda. Am întâlnit acolo oameni deosebiţi pe care, când a venit timpul să plec, i’am părăsit cu greu. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil, gândindu-se că aş putea împlini o misiune mai mare, m’a transferat la Parohia „Iris” din Cluj, transfer care n’a fost recunoscut de către Departamentul Cultelor niciodată, Arhiepiscopul fiind nevoit să cedeze. Dar toate s’au petrecut cu îngăduinţa lui Dumnezeu, chiar şi încercările care au mai urmat.

În 1985 Vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdaş al Alba Iuliei, m’a solicitat să mă transfer la Alba Iulia, ca preot slujitor, şi am acceptat. Cinci ani am fost preot paroh la „Maieri I” în Alba Iulia; iar apoi, 21 de ani, chiriarhul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Soborul de ierarhi care m’au hirotonit episcop în ziua de 25 februarie 1990 l-a avut protos pe Mitropolitul cărturar Antonie Plămădeală. Iar părinte duhovnicesc mi’a fost blândul episcop Ioan Mihălţan, până s-a mutat la Domnul (2008).

Cu mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, legăturile duhovniceşti cu oameni iubitori de cele sfinte au fost multe, iar lucrarea pastorală a fost rodnică. Acum, când Preafericirea Voastră şi Sfântul Sinod m’aţi chemat la această înaltă slujire, de a’i urma în scaun vrednicului Mitropolit Bartolomeu, mă gândesc cum a rodit lucrarea pastorală prin cele două şcoli teologice înfiinţate şi îndrumate la Alba Iulia, prin cele 43 de vetre monahale noi, prin multele aşezăminte de asistenţă socială înfiiţate şi organizate, prin postul de radio Reîntregirea, şi mai ales, prin jertfelnicia preoţilor şi credincioşilor noştri dragi pe care i’am păstorit 21 de ani (1990-2011).

Tuturor le mulţumesc din suflet şi vă asigur, pe Preafericirea Voastră, Sfântul Sinod, Sinodul Mitropolitan, clerul şi credincioşii acestei Mitropolii, că voi sluji Domnului Hristos cu râvnă şi dăruire.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Amin!

† A N D R E I ,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
Şi
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

http://www.basilica.ro

Înalt Preasfinţitul Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului Şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului