UN NEGRU LA CASA ALBĂ


După 200 de ani la Casa Albă ajunge un preşedinte de culoare.

În 1808 au început în Statele Unite ale Americii primele măsuri favorabile polulaţiei de culoare. În acel an Congresul interzice importul de sclavi negri. Urmează o lungă perioadă de lupte pentru drepturile negrilor culminând cu binecunoscutul Război de Secesiune şi cu reformele şi asasinarea lui Abraham Lincoln care a acordat libertate tuturor sclavilor (legiferată doi ani de la moartea sa prin Amendamentul 13 al Constituţiei SUA; 1865).

Trei ani mai târziu (1868) al 14-lea Amendament prevede acordarea cetăţeniei tuturor locuitorilor de culoare ceea ce a dus, inevitabil, la acordarea dreptului de vot bărbaţilor afroamericani (1870), fapt care l-a dus în Senat pe Hiram Rhoades Revels care era negru, şi în Camera Reprezentanţilor pe un alt afroamerican pe numele său Joseph Heyne Rainey.

Între 1955 şi 1968 are loc o amplă mişcare pentru drepturile civile ale negrilor din Statele Unite condusă de pastorul baptist Martin Luther King (asasinat la 4 aprilie 1968 în Memphis)

În anii 1984 şi 1988 Jesse Jackson a candidat pentru nominalizarea în cursa prezidenţială în cadrul Partidului Democrat (partidul liberalilor din Statele Unite).

Iată că, în anul 2008, a sosit timpul ca un afroamerican să candideze, să fie nominalizat de partid (acelaşi Partid Democrat) şi chiar să câştige alegerileprezidenţiale din Statele Unite.

Probabil că, în urma dezastrului făcut de administraţia Bushşi de Partidul Republican (conservator), Partidul Democrat (liberal) ar fi câştigat oricum alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Dar curajul de a propune un candidat de culoare este de admirat într-o societate care părea incă reticentă la această idee şi care părea, chiar şi după 200 de ani de lupte, puţin dispusă să accepte un preşedinte de culoare.

Riscul a fost mare mai ales că în interiorul Partidului Democrat se pare că nu toţi au fost pregătiţi pentru a trimite în cursa prezidenţială o femeie.

Această nouă perioadă va însemna nu numai o redresare economică a Statelor Unite (eu cred ca Obama şi democraţii pot să facă asta dacă sunt lăsaţi) urmată de diminuarea şi (de ce nu?) oprirea crizei economice; ci şi începutul unei noi etape în lupta, de data asta lipsită de violenţă, pentru normalizarea relaţiilor dintre albi şi cei din alte rase indiferent că e vorba de negri, indieni, amerindieni, chinezi sau ce-or mai fi. Mentalitatea oamenilor a rămas în multe cazuri, din păcate la nivelul secolelor trecute.

Cred că avem multe de învăţat şi din reacţiile celor doi candidaţi la preşedinţia SUA după aflarea rezultatelor. În discursurile lor, atât Obama ca învingător: http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=96624326&ft=1&f=1001 cât şi McCain ca învins: http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=96631784&ft=1&f=1012 se prezintă ca doi oameni cât se poate de civilizaţi care nu se jignesc unul pe altul. Cel puţin discursul lui McCain arată că acesta ştie să piardă şi arată că a înţeles care este ipmortanţa acestui rezultat pentru relaţiile inter rasiale din SUA şi nu numai.

Avem şi noi un partid democrat, tot de orientare liberală, pe care nu intenţionez să-l compar cu cel din SUA dar pe care îl consider capabil să ne scoata şi pe noi din mizeria în care am ajuns după opt ani (2000-2008) de guvernare de stânga.

Anunțuri

6 Responses to “UN NEGRU LA CASA ALBĂ”


  1. 1 doministru 6 Noiembrie, 2008 la 15:44

    Din cate stiu eu, si poate ar merita mentionat, pentru ca tot ai pomenit despre conservatori si liberali atunci cand ai vorbit despre partidul republican si despre particul democrat ca, la americani republicanii sunt cei de dreapta – liberalii, in sensul acceptat in Europa, iar democratii sunt cei de stanga, cand vine vorba de economie si libertatile cetatenesti (a se citi wikipedia).

  2. 2 Radu CERKEZ 6 Noiembrie, 2008 la 17:23

    Da. Într-adevăr republicanii, conservatori reprezintă dreapta iar liberalii reprezintă stânga, ca de altfel peste tot unde avem de-a face cu bipolaritatea conservator – liberal, indiferent cum se numesc ei (laburiştii dim Marea Britanie sunt tot liberali şi tot de stânga) diferenţele sunt însă foarte mici mai ales că stânga americană nu are nicio legatură cu cea europeană. Există voci care spun ca democraţii sunt de dreapta iar republicanii şi mai de dreapta. Înclin să le dau dreptate mai ales că direcţiile şi reformele de stânga pe care le întâlnim acolo nu mai sunt de mult apanajul exclusiv al stângii.

  3. 3 radupress 6 Noiembrie, 2008 la 21:34

    Face si asta parte din spiritul american. Ei vorbesc engleza dar una americana, joaca un fotbal dar nu cel european, au modificat si oina de ce nu ar face si din ideologie un talmes-balmes.

  4. 4 Radu CERKEZ 7 Noiembrie, 2008 la 08:17

    Nu cred că, în ceea ce priveşte ideologiile americanii fac un talmeş-balmeş. Faţă de unele state europene la ei s-au cristalizat mai bine ideologiile politice (chiar înainte de obţinerea independenţei). Pe de altă parte multe idei de stânga nu mai sunt apanajul exclusiv al stângii şi multe idei de dreapta nu mai sunt apanajul exclusiv al dreptei. Asta se întâmplă şi în Europa să nu uităm despre socialismul Nordic (Suedez) pe care nu+l putem compara cu cel din alte ţări sau de exemplul oferit de fostul preşedinte francez Mitterand care, în timpul a 14 ani de preşedinţie a introdus, fiind om d stânga, reforme de dreapta. A fost şi numit „stângistul de dreapta”.
    Stânga, aşa cum e la noi, este însă într-adevăr periculoasă.

  5. 5 radupress 7 Noiembrie, 2008 la 14:57

    Ideologiile din punct de vedere teoretic nu se schimba, problemele apar atunci cand partidele incearca sa le puna in aplicare.
    Intr-o democratie normal ar fi sa coexiste mai multe partide cu ideologii diferite pentru ca cetatenii sa poata alege directia de urmat, dar ce te faci cand ai de ales intre doua partide de dreapta cum e in SUA, aici lucrurile se complica, desi au nevoe si de politici de stanga lipseste partidul .
    Ca rezultat al acestui fapt atat partidul republican cat si mai ales cel democrat preiau si aplica politici de stanga mai ales in perioadele de criza.
    Cel mai bun exemplu este masura luata de republicani prin care au nationalizat mai multe banci falimentare iar pe altele le-au subventionat in loc sa aplice masurile de dreapta de neinterventie in economie pentru ca piata sa se autoregleze singura.

  6. 6 Radu CERKEZ 9 Noiembrie, 2008 la 14:28

    Aici ai dreptate. Cele două partide de dreapta adoptă măsuri de stânga când situaţia o cere şi exemplele le-ai dat chiar tu. Aşa cum s-a întâmplat în Franţa când interesul a cerut-o şi am dat exemplul cu “stângismul de dreapta” al lui Miterand


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: