FIAT JUSTIŢIA!


După o serie de negocieri între cele două partide din coaliţia guvernamentală a fost desemnat (şi în cele din urmă şi validat de comisiile din Parlament) domnul Cătălin Predoiu ca ministru al justiţiei în guvernul ce îşi va începe, probabil, activitatea luni, 22 decembrie.

Desemnarea sa a produs un val de reacţii, pro şi contra, în toate mediile din România. Clasa politică şi analiştii s-au grăbit să comenteze în fel şi chip această desemnare fiecare interpretând-o, firesc, după simpatiile sau după apartenenţa politică proprie.

Cei din conducerea PNL au ratat, încă o dată, un bun prilej de a tăcea. Cătălin Predoiu este cel care a fost numit ministru al justiţiei şi în ultimele luni ale guvernului Tăriceanu. Era aşadar, oarecum firesc, dacă se dorea continuarea reformării justiţiei, păstrarea în funcţie a ministrului. În multe ţări la care România se uită ca la un exemplu se întâmplă lucruri de acest gen. Ministru în exerciţiu al justiţiei a început o serie de reforme şi un proces legislativ în domeniu. El este cel care, la ora actuală, ştie cel mai bine ce trebuie să se întâmple cu ecast domeniu atât de controversat şi pe care Comisia Europeană îl monitorizează de ani de zile.

Cei din conducerea PNL, care au o ură nestăvilită şi inexplicabilă faţă  de Traian Băsescu (care i-a adus în 2004 la guvernare deşi, poate, nu meritau) şi faţă de PDL (care este perceput, în mod eronat şi stupid, ca o concurenţă în dreapta eşichierului politic deşi acest din urmă lucru nu este explicit mărturisit), au găsit, în buna tradiţie românească, o maşinaţiune în această numire.

Au apărut care mai de care în media pentru a explica ce nenorocire s-a întâmplat, cât de trădător este Predoiu, ce palmă a luat PNL prin această nominalizare, cum că aceasta este o mişculaţie a preşedintelui Băsescu şi aşa mai departe.

Nu s-au gândit însă că trădătorii sunt chiar ei care, în ciuda semnalelor venite de la filialele din teritoriu, au refuzat alianţa cu PDL şi au trecut în opoziţie; care au trecut în opoziţie din orgoliu şi din ura de care vorbeam deşi populaţia, atât cât a votat, a optat în majoritare cu dreapta politică iar ei au împins PDL la o alianţă cu stânga despre care eu deja am vorbit. Ei vorbesc despre trădare care, deşi au format acum patru ani o alianţă cu PDL au alungat pur şi simplu acest partid de la guvernare şi s-au sprijinit în Parlament pe PSD. Lucru de care acuma îi acuză pe cei de la Partidul Democrat Liberal.

Vorbesc despre palma pe care a primit-o PNL fără a se gândi că, de fapt, ei înşişi şi-au tras această palmă prin atitudinea lor din ultimii patru ani.

Mişculaţiunea preşedintelui de care vorbesc ei este o contradicţie în contextul în care, pe de o parte ei afirmă că Băsescu urăşte PNL (deci nu ar putea accepta un ministru din acest partid) iar pe de altă parte miniştrii sunt desemnaţi de Emil Boc în urma consultărilor dintre conducerile PDLşi PSD.

Pe lângă asta s-au umplut cei din conducerea PNL încă o dată de penibil prin şedinţa extraordinară prin care s-au grăbit să-l dea afară pe Predoiu. Penibilul a venit şi din asemănarea cu şedinţele PCR prin care erau daţi afară din partid şi sancţionaţi cei care comiteau delictul de opinie şi prin faptul că cei din conducerea PNL nu ştiau care este regulamentul propriului partid care nu le permitea, de altfel, să excludă un membru în aceste condiţii.

Cât despre Cătălin Predoiu aceste este un om care vrea să-şi ducă treaba până la capăt ia reu propun să vedem ce face în acest mandat. Îl creditez mai ales că, fără să fie un personaj vocal şi omniprezent în media, sau poate tocmai de aceea, în cele şapte luni de mandat de până acuma a făcut mai mult decât predecesorul său în aproape doi ani.

Anunțuri

0 Responses to “FIAT JUSTIŢIA!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: