DE CE NU SĂRBĂTORESC ZIUA DE 8 MARTIE


  De când eram mic am ştiut că ziua de 8 martie nu se serbează decât la şcoală. Ştiam că e o sărbătoare dintre acelea care nu se serbează acasă.

Nu am ştiut însă niciodată de ce face parte dintre acele sărbători. Mai târziu am aflat şi am înţeles.  Acuma aveam însă o altă dilemă. De ce după 1989 se mai serbează această zi? O sărbătoare care nu numai că nu este românească (sau internaţională după cum spun promotorii ei) dar este chiar împotriva sprirtualităţii noastre.

Răspunsul la care am ajuns este că această „sărbătoare” continuă să existe din comoditate şi din ignoranţă. Lumea nu ştie de unde vine şi care este semnificaţia ei.

De aceea am hotărât să preiau aici un articol al diaconului rus Andrei Kuraev care a pus cap la cap toate informaţiile pe care le aveam şi eu şi care mă ajută, prin acest articol să vă explic de ce această „sărbătoare” nu ar trebui să existe.

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu am nimic nici împotriva existenţei unei sărbători dedicate femeilor, mamelor şi nici împotriva celor care au alte etnii sau alte religii decât a mea. Prezint faptele aşa cum sunt şi cum o face, la rândul său, diaconul Andrei Kuraev căruia îi dau cuvântul. Am păstrat exact ortografia, punctuaţia şi tot ceea ce ţine de redactarea articolului. Nu am umblat decât la aşezarea în pagină.

Suspiciunea faţă de aparenţe este una din virtuţile creştine. Fără a cerceta, se poate încrede doar în Biserică, în rest creştinul trebuie să fie suspicios. El nu trebuie să evite întrebările copilăreşti de felul: „Ce faceţi? Unde mă duceţi?”

  Eşti luat de mână şi împins în horă: „Joacă!” Dar dacă hora e încinsă în jurul unui idol? Sau sub picioare, unde dansezi e un loc sfânt? … În creştinism nu se admite ca cineva fără cunoştinţă de cauză „să sară cu capul în fântână”. În caz contrar putem repeta o întâmplare ce s-a petrecut pe timpul lui Iulian Apostatul.

Iulian domnea dopă Împăratul Constantin, adică după ce o mare parte din imperiu a primit creştinismul. Dar noul împărat a dorit să întoarcă imperiul înapoi, cu faţa spre păgânism şi a recurs la un şiretlic. „După un obicei străvechi, împăratul împărţea bani ostaşilor. Însă de data aste el a pus între tron şi ostaşi un altar cu cărbuni încinşi şi a poruncit ostaşilor să ardă mai întâi puţină tămâie şi apoi să primească banii din mâna sa. O mare parte din armată, din neştiinţă, a fost înşelată, dar unii au descoperit vicleşugul şi, prefăcându-se bolnavi, au ocolit această capcană.

După împărţire, unii ostaşi stăteau la masă. Unul dintre creştinii ce primiseră banii în acest mod, luând cupa cu vin, a făcut asaupra ei semnul crucii, la care alt ostaş i-a reproşat: „Cum poţi binecuvânta vinul cu semnul crucii, când nu demult ai ars tămâie Imperatorului? Oare nu te-ai lepădat de Hristos prin acest gest?” Auzind aceasta, mulţi din cei ce stăteau la masă şi-au dat seama de ceea ce au făcut şi au plâns. Lăsând cheful, ei au alergat în piaţă strigând că sunt creştini şi că au fost înşelaţi de împăratul viclean. Ajungând la palat, ei au cerut să fie arşi pe rug, pentru ca, întinaţi fiind, să fie curăţaţi prin foc” (Teodor, „Istoria Bisericii” 3, 16-17)

După cum vedem, creştinul ar trebui să fie cel puţin curios: ce se întâmplă, totuşi, după cortină? Uneori însă această cortină, privită de departe, arată ca un perete după care nu mai este nimic. Dar chiar dacă „decoratorul” se jură că peretele este real şi că nu e un decor, iată că un amănunt iese la iveală şi compromite toate jurămintele lui.

Unele din acest fel de amănunte m-au făcut să cercetez mai amănunţit ziua de 8 Martie. M-am întrebat: de fapt ce facem în această zi? Este oare această sărbătoare neutră cu privire la principiile creştine?

În religie, ca şi în cultură, există un compartiment de cercetare: reconstrucţia mitologică. După cum un arheolog, bazându-se pe un fragment dintr-o coloană, reconstruieşte aspectul unui templu, iar un istoric al religiei, după o referire neînsemnată, încearcă să refacă un cadru religios cândva actual, tot aşa eu, bazându-mă pe detaliile ce au ajuns până în zilele noastre, încerc să găsesc motivul pentru care se sărbătoreşte 8 Martie. Întrucât această zi este unica frântură din „dinozaurul” sovietic care s-a mai păstrat apar întrebări: De ce anume ea a supravieţuit perioadei comuniste? Ce asocieri, gânduri, speranţe erau legate de acea dată când sărbătoarea de abia fusese inclusă în calendar? Cunoaştem istoria înfiinţării tuturor sărbătorilor comuniste ca 1 Mai sau 7 Noiembrie, dar nu şi 8 Martie. […] Nu există o versiune oficială în care să se explice de ce a fost aleasă anume această dată pentru sărbătorirea „zilei internaţionale a femeii”.

Mulţi ani de-a rândul, când se apropia ziua de 8 Martie, întrtebam istoricii şi jurnaliştii, ce sa pregăteau să scrie articolepe această temă, şi chiar oamenii de rând. „De ce sărbătorim anume această zi?” Dar de fiecare dată primeam aceleaşi răspunsuri: „Aşa a fost lăsat” sau „Aşa s-a hotărât.” […]

Ştiinţa, înainte de a propune ipotze noi, arată de ce nu sunt satisfăcătoare argumentele vechi. De aceea voi explica de ce nu sunt de acord cu unele explicaţii cu privire la 8 Martie. De exemplu, nu sunt de acord cu explicaţia că această zi este ziua primăverii. nu ar fi mai corect ca ziua primăverii să fie pe 1 Martie, prima duminică din lună, sau ziua echinocţiului de primăvară – 22 Martie? De ce primăvara ar trebui să vină pe 8 Martie?

Dacă este o zi a femeii, n-ar fi mai comod să se sărbătorească în una din duminicile primăverii şi nu obligatoriu într-o zi care se nimereşte în diferite zile ale săptămânii? Este această zi o amintire a unui eveniment istoric revoluţionar? Nicio sursă oficială nu confirmă această presupunere.

De la sine, nu apar sărbători. În special, sărbătorile comuniste care au fost stabilite de persoane istorice reale. Cinbe, dar, ne-a învăţat să sărbătorim această zi? Cine şi de ce? Putem reconstrui şi înţelege motivaţiile acestor oameni?

Nu e straniu că oamenii serbează o zi de care nu ştiu nimic? Nu face aceasta posibilă situaţia în care cei invitaţi la o petrcere să serbeze ne felicită, dar sărbătoarea noastră nu e înţeleasă tuturor. Totuşi dorim o sărbăroare mondială, de aceea, pentru ca toţi să fie veseli şi să ne felicite cu sinceritate, îi vom da o altă denumire şi o altă explicaţie.

Ce poate fi neînţeles şi ascuns în această zi?

Cu toţii ştim că 8 Marite este „ziua internaţională a femeii”.  De asemenea ştim că femei sunt în toate ţările lumii. Cu toate acestea, în ultimii anine-am dat seama că această zi se serbează doar în ţările fostei URSS şi în ţările foste socialiste. De ce în celelalte ţări nu se serbează această zi? 8 Martie nu e ziua femeii, ci a unui tip de femeie – a femeii revoluţionar. Iată de ce în ţările unde mişcartea comunistă nu a prins rădăcini, această sărbătoare nu s-a păstrat.

Este înţeleasă nevoia mişcării revoluţionare de a avea sărbătorile proprii în locul unor sărbători populare, bisericaşti sau naţionale. Dew asemenea este înţeleasă şi dorinţa de a trezi şi încrederea în tovarăşii de luptă. Destul de ingenioasă a fost ideea de a încadra în mişcarea revoluţionară nu numai bărbaţi muncitori ci şi femei, creându-le şi o sărbătoare a lor.

De ce însă ziua femeii-revoluţionar a fost pusă pe 8 Martie? Cine din liderii mişcării a fost concediat? Cine a fost arestat? Cine din ei s-a născut în această zi? Niciun răspuns … De aici reiese că motivele creării acestei sărbători nu au fost istorice, sociale sau publice. Ceva personal asocia fondatorii acestei sărbători cu această dată.

Odată ce motivele au fost personale, ar trebui să cercetăm mai îndeaproape persoanele, care de altfel, ne sunt cunoscute încă din copilărie. Numnai că abia nu demult ne-am permis să observăm că nu doar aparenţa la Internaţională şi ideile revoluţionare erau comune pentru ei, ci şi o legătură etnică. Internaţionala, cum s-a constatat mai târziu, în mare parte era uninaţională. Este un fapt fără de care nu se poate vorbi despre mişcarea revoluţionară din Europa de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Recunoscând omogenitatea etnică a revoluţiei ruse, să pătrundem în vieţile acestor oameni. Închipuiţi-vă în locul Klarei Ţetkin, să zicem. V-a venit în gând să înfiinţaţi o grupare revoluţionară de femei, să folosiţi forţa feminină în lupta contra „exploatatorilor capitalişti”. Pentru o consolidare şi o propagandă mai bună a acestei mişcări, aveţi nevoie de o zi simbolică, care ar fi ziua femeii-revoluţionar.

Revoluţia, după cum se ştie, porneşte dintr-un patos religios. Ea însăşi este un mit, iar unui mit îi este caracteristic să aibă antecedente. Acţiunea perzentată ar trebui să readucă în actualitate un oarecare model din mitologia veche. Instinctul mitic al revoluţiei pune întrebarea astfel: „Au fost în istorie femei care au ridicat poporul în lupta contra tiraniei şi au avut succes?” Rugând un european să dea un nume de femeie-lider, el negreşit va răspunde: Ioana d’Arc. Dar Klara Ţetkin e iudee şi pentru ea mai familiare sunt asocierile cu evenimente din istoria poporului său. Pentru evrei Ioana d’Arc se asociază cu Estera din istoria biblică. De aceea, atunci când Partidul a pus problema înfiinţării unei sărbători feminine, Klara Ţetkin şi-a adus aminte de Estera.

Cu multe secole în urmă Estera şi-a salvat poporul de mâna unui tiran. Istoria aceasta este prezentată nu numai în Biblie. Esterei îi este închinată cea mai veselă sărbătoare a evreilor – Sărbătoarea Purim. Ea se serbează la sfârşitul lunii februarie-începutul lui martie. Această sărbătoare nu are o dată fixă (ca şi Paştile creştine) şi e posibil că în anul în care s-a înfiinţat „ziua internaţionmală a femeii” Purimul a coincis cu 8 Martie. A Schimba în fiecare an data ar fi fost incomod, de aceea s-a hotărât ca ziua femeii-revoluţionar să se serbeze aparte de Purim. Indiferent de aceasta însă, în fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider  – pe Estera, adică a serba Purimul.

Această idee ar fi fost cel puţin ingenioasă, dacă sărbătoarea Purim ar fi asemenea Sărbătorii Secerişului. Dar aceasta nu este o sărbătoare religioasă. Enciclopedia Ebraică menţionează: „… Sărbătoarea nu este motivată de Templu sau de un alt eveniment religios.” (Enciclopedia Ebraică, M. Terra, 1991. v.13, p.123).

S-a sfârşit robia babiloniană. Drumul spre casă era deschis, dar doritori de a se întoarce erau mai puşini decât s-a aşteptat (din Rusia – socotită „închisoare a popoarelor” – de asemenea au plecat cu mult mai puzţini evrei decât şi-ar fi dorit liderii işcăriisioniste). Mulţi şi-au deschis afaceri şi treburile nu mergeau prost. Ei nu doreau să piardă totul în schimbul întoarcerii. Mii de familii evreieşti au rămas să trăiască în diaspora pe întreg teritoriul Imperiului persan, într-o stare departe de a fi numită robie. Perşii miraţi se întrebau: armata babiloniană a cucerit Ierusalimul sau evreii au invadat Babilonul? Aman – „ministrul apărării”, merge la împăratul Artaxerxe şi-i prezintă situaţia. Timpurile nici pe de parte nu erau creştine şi evident că reacţia împăratului a fost categorică: să fie nimiciţi toţi evreii din imperiu. Vestea poruncii este aflată de regina Estera a cărei etnie regele nu o cunoştea. Într-un moment anume, Estera îl provoacă pe Artaxerxe: „Mă iubeşti? Dacă mă iubeşti, atunci îi iubeşti pe cai pe care îiiubesc eu? Înseamnă că iubeşti poporul meu şi că îi urăşti pe cei pe care îi urăsc eu? Urăşti duşmanii poporului meu? Atunci arată-ţi mânia şi nimiceşte-i pe cei pe care îi sosoţi duşmanii tăi!” Şi Artaxerxe lăsă în grija lui Mardoheu formilarea poruncii:

„Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe, scrisorile le-au pecetluit cu ineluzl regelui şi le-a trimis prin curieri călări, pe caii din herghelia regelui, spunând că regele îngăduie iudeilor din cetate să se adune ca să-şi apere viaţa lor, să bată, să ucidă şi să piardă pe toţi cei puternici din popor şi din ţară, care ar vrea să-i atace, cu femeile şi cu copii lor, iar averea lor să o jefuiască.” (Estera 8:10-11).

„Atunci iudeii s-au adunat în toate ţările lor, prin toate ţările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul şi nimeni n-a putut sta împotriva feţei lor, pentru că frica de iudei apăsa asupra tuturor popoarelor (…) Căci mardoheu era mare în casa regelui (…) Atunci au stârpit iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după vouia lor.” (Estera 9: 3-5).

Aman a fost spânzurat împreună cu familia sa, iar după el au fost nimiciţi 75000 de oameni – elita ţării, oricine putea concura cu iudeii. Soarta Imperiuli era hotărâtă.

Cum se poate sărbători o zi de măcel? Niciun popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sărbătoare în special pentru copii (unde se cântă, se joacă, iar talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile „blestemat fie Aman” şi „binecuvântat fie Mardoheu”) este comemorarea unui m,asacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bătălie, în cvare evreii şi perşii să se lupte cu armele în mână, ci anume un măcel.

Internaţionala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: că Purimul e sărbătoarea nimicirii duşmanilor, iar duşmanii revoluţiei bineânţeles au fost nu numai capitaliştii, ci şi Biserica. În acest caz e lipsită oare de motivaţie presupunerea că în conştiinţa liderilor evrei aim Internaţionalei, mişcarea revoluţionară feminină se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obişnuinţă cu sărbătoarea Purim?

Motivul repulsiei mele faţă de 8 Martie e foarte simplu: de mic copil nu puteam suferi această zi, iar devenind om al Bisericii am îndrăgit sărbătoarea ortodoxă a femeilor – Săptămâna Mironosiţelor, sărbătorită după a treia duminică de la Paşti.

Am scris acest articol nu pentru ca noi, creştinii, să avem o atitudine neprietenoasă faţă de cei de un neam cu Klara Ţetkin, ci pentru a înţelege ce sărbătorim de fapt pe 8 Martie şi pentru a reîntoarce stima faţă de tradiţiile noastre ortodoxe. Motivele Klarei Îetkin sunt clare… Nu înţeleg de ce noi ar trebui să serbăm Purimul evreilor. N-ar fi timpul să uităm de sărbătorile „roşii”, ostile creştinismului, şi de 8 Martie în special? Zi care nu are nimic în comun cu femeia creştină.

Diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev

Acest text este preluat în traducere. Nu am făcut eu traducerea pentru că nu am avut acces, din păcate, la original.

Sunt, însă de acord cu diaconul Kuraev în aproape tot ceea ce spune despre această „sărbătoare” la care trebuie să renunţăm mai ales că o avem pe cae atâzt de frumoasă care este Săptămâna Mironosiţelor. Şi care, după cum îi spune şi numele durează şi mai mult. Nu se pune, aşadar, nici măcar problema ca 8 martie astupă un gol sau înlocuieşte o sărbătoare care nu există şi de care ar fi nevoie …

Din contră o confiscă, o goleşte de conţinut. Face ca femeia care, prin natura ei este protectoare şi grijulie, este cea care dă naştere şi ocroteşte copiii, să fie asociată unui masacru sângeros…

Anunțuri

0 Responses to “DE CE NU SĂRBĂTORESC ZIUA DE 8 MARTIE”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: