Despre atitudine II


Toată lumea se simte deranjată de jegul din jur. Toată lumea înjură mizeria şi poluarea. Toată lumea înjură şi se oftică din cauza traficului nebun din marile oraşe.

Care este soluţia? Cum se gândesc cei deranjaţi de toate astea şi de multe altele să rezolve situaţia?

Situaţia stă cam în felul următor: când un meltean aruncă mizeriile pe jos nimeni nu îi zice nimica. Din fircă? Din laşitate? Din nepăsare? Probabil din toate trei dacă ne gândim că, atunci când nu îi vede nimeni cei deranjaţi de jeg aruncă şi ei deşeurile pe unde apucă.

Toată lumea înjură traficul şi poluarea dar cel puţin 70% dintre şoferi parchează unde apucă, singurul criteriu este acela de a face cât mai puţini paşi. Mai mult, dacă înainte a venit unu’ care a ajuns înainte şi care a parcat pe acelaşi sistem în înjură că a parcat ca nesimţitu’.

Mai mult decât atât. Dacă vreun ghiolban cu vreo supermaşină ne claxonează sau ne dă flashuri pentru că vrea el să accelereze pe cei 100m până la următorul semafor sau pentru că i se pare că dacă mergi cu 100km%h pe DN1  îl faci pe el să întârzie la vreo paranghelie de gherţoi; ne dăm la o parte şi-l lăsăm să treacă.

Atitudinea e laşitatea, resemnarea şi repetarea idioată a refrenului „Fuck you, România!”

Anunțuri

0 Responses to “Despre atitudine II”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: