Istoria PDL


Partidul Democrat Liberal este primul partid din România care a făcut paşi concreţi pentru îndepărtarea acesteia de comunismul reprezentat de Ion Iliescu şi acoliţii săi.

Tinerii din acest partid doreau altceva. Doreau un drum normal pentru România. Spre deosebire de alte partide care numai au vrut, Partidul Democrat de la acea vreme a şi făcut.

A luptat şi a adus la guvernare două alianţe CDR şi alianţa D.A. Amândouă au defectat şi au lăsat Partidul Democrat să lupte singur în continuare.

După trădarea PNL şi alungarea de la guvernare a miniştrilor Partidului Democrat a luat naştere Partidul Democrat Liberal prin aderarea la PD a liberalilor adevăraţi, care doreau şi doresc un drum drept şi bun pentru România. Astfel s-a unificat, în sfârşit, dreapta din România într+un singur partid puternic.

Partidul Democrat Liberal face parte din cea mai mare şi mai puternică familie politică europeană: Partidul Popular European. De aceea are forţa de a duce ţara spre bine şi de a o face să treacă mai uşor peste această dificilă perioadă de criză. Trebuie să îl învestim, însă, cu încrederea noastră şi să îl lăsăm să-şi facă treaba.

„Împreună cu cea mai puternica familie europeană, vom crea un viitor mai bun pentru copiii noştri.”

Anunțuri

16 Responses to “Istoria PDL”


  1. 1 c. greuceanu 27 Iunie, 2009 la 17:40

    asa este. traisca partidul si iubitul conducator intru bunastarea neamului romanesc!
    news alert: Guvernul PD-L, condus ireprosabil de Premierul Emic Boc (din punct de vedere stiintific, cel mai tanar Premier al tarii), sustinut in actiunile sale de catre Presedintele Romaniei, Traian ” The Pirate” Basescu, si de membrii independenti ai PDL (ex. europarlamentar EBa) vor acorda, datorita excedentului bugetar, precum si a vertiginoasei cresteri economice, un imprumut nerambursabil in valoare de 500 miliarde Euro urmatoarelor tari:
    – SUA, pentru aparare si combaterea terorismului
    – Federatia Rusa, pentru achitarea datoriilor la Gazprom
    – Germania, pentru constructia de autostrazi
    – Franta, pentru reabilitarea Marelui Bucuresti
    – Ucraina, pentru finalizarea Canalului Bistroe si popularea activa a Insulei Serpilor
    – Spania, pentru integrarea rromilor in societate.

    Printre nenumaratele realizari ale acestui guvern, amintim:
    – finalizarea a 25000 km de autostrada pe 6 benzi
    – trecerea la energie alternativa in proportie de 100%
    – reducerea ratei infractionalitatii pana la 0% (rolul principal al Politiei Romane ramanand acela de a distra copiii sub 7 ani in parcurile tarii)
    – in urma campaniei „Romania – Land of Choice” peste 3 miliarde de turisti straini au calcat hotarele tarii noastre pentru vizitarea spatiului de interes istorico-cultural si universal carpato-danubiano-pontic (Practic, unu din doi locuitori ai planetei a vizitat deja Romania. Anul viitor se asteapta triplarea numarului acestora.)
    – nivelul de salubrizare al tarii a atins cote alarmante, praful si deseurile fiind eliminate, in totalitate de pe teritoriul tarii
    – echipa nationala de fotbal s-a calificat la Campionatul Mondial, fiind favorita certa la castigarea acestuia.

    Traim cu convingerea ca acest maret partid nu se va plafona niciodata in dragostea lui netarmurita pentru patrie si popor si ca realizarile ce vor urma vor fi inca si mai marete decat acestea cu care ne mandrim astazi!

    Cu stima si respect,
    Costica Greuceanu

  2. 2 Radu CERKEZ 27 Iunie, 2009 la 21:08

    La un asemenea comentariu nici măcar nu am ce să răspund …
    E mult pre complicat să explici ceva unui om carenu vrea sau mai degrabă nu poate să înţeleagă …
    Dacă ai dorit să fii ironic mai încearcă. Dacă nu atunci eu am dreptate. Nu poţi să înţelegi

  3. 3 Alexandru 29 Iunie, 2009 la 20:04

    Vorbiţi despre încredere, dreptate, putere, toate legate de PD-L.
    Sunteţi sincer sau sunteţi un membru PD-L care încearcă să facă un pic de campanie prin internet.

    Adică, sigur, şi eu am fost unul dintre cei credului. În 1996 credeam că s-a sfârşit neocomunismul, scăpăm de ticăloşi, începe distracţia. Când colo, 4 ani de haos CDR-ist şi o cimentare a corupţiei. În 2004 am fost printre cei care se bucurau realmente când primeau unul dintre celebrele SMS-uri despre Bombo şi plecatul în Congo. Şi pentru ce? Cu pdsr-ul în opoziţie s-au schimbat doar cei care fură.

    Videanu a furat de la un oraş întreg cu bordurile nevestei. Ioana Băsescu cred că ştiţi bine ce achiziţii a făcut de curând. Fiica minune a preşedintelui şi dacă ar vrea să fie corectă nu ar putea, pentru că nu o duce capul, dar ne este înfiptă în Parlamentul European cu largul sprijin oferit de PD-L. Doamna Ridzi se distrează la fel de bine cu banii publici, pe toate posturile TV, şi dirijează banii către apropiaţi.

    Despre Preşedinte însuşi nu mai zic nimic, am putea vorbi despre cum a condus capitala sau ministerul transporturilor foarte mult. Spre exemplu flota…

    Toate acestea şi multe altele fiind cunoscute, cum puteţi fi sincer când susţineţi un astfel de partid?

    Sigur, PNL, PSD-PC, UDMR, toţi sunt la fel de ticăloşi, toţi trăiesc doar pentru a FURA din bugetul de stat, nu e PD-L-ul mai rău decât celelalte. Dar e clar că PD-L e sinonim cu corupţia şi furtul.

    Cum atunci puteţi spune că PD-L doreşte un drum DREPT şi BUN pentru România? Dacă era aşa, oare Monica Iacob Ridzi nu ar fi zburat de mult din post?

    Cum să îl „învestim cu încrederea noastră şi să-l lăsăm să-şi facă treaba” atunci când vedem ZI DE ZI că suntem furaţi (şi de ei, şi de baronii PSD, şi de PNLişti, de toţi…)

    Sunt curios ce veţi răspunde.

  4. 4 Radu CERKEZ 2 Iulie, 2009 la 22:27

    Da. Vorbesc despre încredere, dreptate şi putere legat de PD-L. Pentru că am încredere în PD-L, ştiu că este departea dreptăţii şi dreptatea de partea lui şi ştiu că areputerea să facă ceva bun din ţara asta.

    În 1996 era altceva. Toţi am fost păcăliţi pentru că eram prea dornici să scăpăm de bolsevici si nu am vayut cine erau de fapt cei din CDR.

    În schimb argumentul cu schimbarea hoţilor mă cam dezamăgeşte. E adevărat că guvernarea PNL a băgat mîinile până mai sus de coate în visterie. Pe de o poarte însă mă aşteptam la o replică mai originală, pe de altă parte nu s-a schimbat neapărat hoţul dacă ţinem cont de faptul că PNL a fost susţinut de PSD.

    Bordurile lui Videanu sunt un laitmotiv atât de uzitat încât nu mai are rost să-l comentez.

    „Fiica minune a preşedintelui şi dacă ar vrea să fie corectă nu ar putea, pentru că nu o duce capul” la acest comentariu ar trebui să mă opresc şi, să vă las cu ochii în soare să rămâneţi cu curiozitatea pe care o aveaţi despre răspunsul meu. Spre deosebire de dumneavoastră, însă, mie nu îmi stă în fire să jignesc oamenii. Deşi mi se pare o mare porcărie să afirmaţi ceea ce aţi afirmat despre o persoană, indiferent cine este aceasta, vă dau un răspuns şi mai departe la această „provocare” pline cu clişee luate din media româneşti.

    Elena Băsescu a ajuns în PE ca urmare a unui vot exprimat liber de cetăţenii care au dorit să fie reprezentaţi de acest candidat independent. Dacă nu ştiaţi, aflaţi acum că în Uniunea Europeani (deci şi în România) au fost alegeri pentru Oarlamentul European. Aşa a ajuns acolo Elena Băsescu. Cât despre sprijinul PD-L îmi permit să vă informez şi să repet că domnişoara Băsescu a candidat independent.

    Cât despre doamna Ridzi de unde ştiţi că este aşa cum spuneţi? S-a pronunţat cumva comisia parlamentară? Sau poate parchetul? Lăsăm la o parte că marii noştri jurişti nici nu au auzit de prezumţia de nevinovăţie şi nici nu ştiu că, dacă ar fi adevărate acuzaţiile, fapta nu s-ar încadra la penal.

    Despre domnul preşedinte e bine să nu mai ziceţi nimic. Nici nu ştiu ce aţi putea spune… Aţi început să ziceţi despre cum a condus capitala şi ministerul transporturilor dar, probabil ca să fiţi la modă şi ca să vă akăturaţi corului celor care câtresc şi îl înjură pe preşedinte refuzaţi să vă amintiţi câteva lucruri. Este primul primar al capitalei care, de bine de rău, a mişcat ceva în mizeria asta de oraş. Ca ministru transporturilor a reuşit să oprească invazia minerilor în Bucureşti înainte să fie prea târziu şi a oprit, înainte să înceapă, cea mai mare grevă din transporturi care ar fi blocat România pentru câteva luni. Presupunând că ar fi făcut numai atâta şi tot ar trebui să ţinem minte ânainte de a vedea şi ce a făcut rău.

    La cretinătatea legată de flotă nici nu merită să răspund. E mult prea josnic …

    Toate acestea fiind cunoscute POT să fiu sincer pentru că eu nu refuz să văd nici ce e rău dar nici ce e bine.

    Afirmaţia cum că PD-L e sinonim cu corupţia şi furtul mă fac să mă întreb, larândul meu, de onestitatea a ceea ce afirmaţi dumneavoastră …

    Am luat punct cu punct „problemele” ridicate de dumneavoastră şi sper că am reuşit să vă răspund la toate. Aştept noi „provocări” dar mai argumentate, fără clişee din presă sau lucruri josnice la adresa unor persoane.

  5. 5 Alexandru 3 Iulie, 2009 la 18:31

    Mda, aţi spus că le-aţi luat punct cu punct, dar la un punct remarc „Bordurile lui Videanu sunt un laitmotiv atât de uzitat încât nu mai are rost să-l comentez.” la altul ” La cretinătatea legată de flotă nici nu merită să răspund. E mult prea josnic …”

    Erau exemple clare despre cum ŞI cei din PD-L fură.

    Dacă sunt „laitmotive” este pentru că media a considerat demn să le trateze pe larg. Aţi spus că sunt clişee din presă şi nu doriţi să le discutăm. Despre ce altceva să vorbim atunci, experienţa mea personală investigând toate firmele şi afacerile membrilor PD-L. Nu degeaba avem presă, ci pentru a fi arbitru în lupta politică.
    Arbitrul presupune corectitudine. Presa română, de foarte multe ori, nu este corectă. Dar în cazul de mai jos e clar ca lumina zilei:

    Despre Ridzi spuneţi că nu este pedepsibil penal. La ce vă referiţi, faptul că două firme care au sediu în acelaşi apartament au câştigat fără licitaţie mai mult de jumătate de milion de euro care apoi a ajuns în bunuri şi servicii la suprapreţ, sau faptul că şi-a cumpărat imagine în timpul ştirilor? Indiferent dacă este penal, este CLAR că aceste două lucruri sunt josnice. Chiar şi numai asta m-ar fi determinat să nu am încredere în PD-L, mai ales că nici nu s-au sinchisit să o demită până acum. De ce? De ce trebuie să decidă o instanţă supremă când CU TOŢII am văzut cel puţin aceste două nereguli semnalate mai sus? Este Doamna Ridzi demnă de încredere? (iată, punctual, o întrebare).

    Repet, sunt sigur că baronii PSD au prejudiciat statul înzecit mai mult decât au făcut-o oamenii din PD-L sau PNL pentru că au avut obrazul mult mai gros, şi au fost la putere mai mult timp. Eu nu susţin (din păcate) niciun partid, toate fiind la fel, unele mai pricepute la furt, altele mai puţin.

    Credeţi că DNA poate începe urmărirea unui om din nimic?

    Dan Nica e anchetat de DNA pentru castelul pe care şi l-a construit pe malul mării şi pentru evaziunea de 44 de miliarde ROL de la TV Galaţi SA. El luptă pentru PSD, dar nu cumva Boc „cel de încredere” e şeful lui direct?

    De OUG 101/2007 ştiţi? Ştiţi că datorită ei, firmele care extrag minereuri câştigă incredibil? Aici mă refer la Titanmar şi Marmosim, ambele ale lui Adriean Videanu, care, datorită ordonanţei respective, au plătit de cinci ori mai puţine taxe la stat. Eu zic că e de încredere Dl Videanu. Asta ca să nu mai spuneţi că aduc clişee şi laitmotive cum e faptul că în loc să se repare gropile din oraş, s-au reparat bordurile, o dovadă de tupeu sănătoasă.

    Apropo. Miron Mitrea e un om corect, nu? Ca şi Adrian Năstase, Radu Mazăre, Triţă Făniţă, etc.

    PSD-iştii sunt cunoscuţi drept giganţi ai corupţiei şi furtului de la stat, şi numai de către români. Şi cine este acum la guvernare alături de PD-L. Tocmai PSD? Înseamnă totuşi că PD-L e un partid de încredere. După ce s-au porcăit în campania electorală au făcut o alianţă, care apoi un membru PSD a declarat râzând că era în plan de doi ani. De doi ani (şi jumătate acum) lucrează PD-L cu PSD. Trebuie să fie de încredere.

    Preşedintele Băsescu ne promite luptă anti-corupţie de dinainte să fie ales. Spuneţi-mi un politician trimis la închisoare vă rog.
    Ioana Băsescu de unde avea 800.000 Euro pentru acea achiziţie imobiliară? Asta nu cumva e spălare de bani? Trebuie că e de încredere Ioana Băsescu. Să risc să spun că şi tatăl ei?

    Apropo, închei cu o vorbă despre Elena Băsescu. Aţi spus că a fost independentă. Ce candidat cu un minim de bun simţ revine în partid a doua zi după ce a fost aleasă pe o anume funcţie? Asta nu înseamnă că ai tras toţi acei oameni cărora le-ai spus că eşti independent, în piept?

    Când în noaptea alegerilor cei din PD-L petreceau cu un membru al Biroului Electoral Central, o făceau ca să ne dea încredere, nu?

    P.S. Nu au votat-o decât foarte puţini oameni pe EBA. Restul a fost turism politic şi muşchi de partid, aşa cum S-A VĂZUT pe tabla unde cei de la PD-L făceau strategia zilei. Minim 10 voturi pe secţie scria acolo. Sau şi ăsta e clişeu din presă?

  6. 6 Radu CERKEZ 5 Iulie, 2009 la 17:06

    Am să vă răspund din nou punct cu punct la toate observaţiile care merită răspuns aşa cum am făcut şi data trecută.

    Începeţi prin a vă exprima nemulţumirea că am refuzat să răspund la chestiunea cu bordurile. Nu mi se pare că nişte clişee dezbătute ani de zile şi discutate de toată lumea merită reluate mai ales că Videanu a răspuns la ele şi el era cel acuzat. La fel şi cu vînzarea flotei care a fost discutată şi para discutată. Preşedintele a fost acuzat, a răspuns, şi-a dat demisia din Parlament pentru a fi cercetat. El a putut să demonstreze că acuzaţiile nu sunt corecte în timp ce acuzatorii nu au fost în stare să îşi probeze spusele. Nu consider că mai este de discutat unh subiect pe care nişte idioţi continuă să îl agite. Dovezile au fost suficient de clare ca să ne dăm seama că trebuie ca cineva să fie cel puţin tâmpit ca să mai creadă în veridicitatea acestor acuzaţii.

    1. Afirmaţi mai departe că Nu degeaba avem presă, ci pentru a fi arbitru în lupta politică.
    Arbitrul presupune corectitudine. Presa română, de foarte multe ori, nu este corectă. Dar în cazul de mai jos e clar ca lumina zilei
    . Teoretic aveţi dreptate. Aveţi dreptate atunci când afirmaţi că presa trebuie să fie arbitru. Eu afirm că, într-adevăr, trebuie dar că nu este. Presa din România este orice vreţi dumneavoastră dar NU este imparţială. Mai mult decât atât; în media româneşti este, la ora actuală o modă de a lovi, cu sau fără motiv, în Preşedintele Băsescu şi în PD-L. Isteria este atât de mare încât dacă cineva îşi permite să nu înjure PD-L sau, şi mai grav, pe preşedinte este considerat vândutr, trădător, şi alte asemenea. Asta se întâmplă chiar dacă persoana respectrivă, nici nu îl laudă neapărat pe Preşedinte. În acest sens vă recomand să citiţi aici un articol al ziaristului Traian Ungureanu pe această temă. Veţi spune că este un fost jurnalist care s-a raliat unei tabere şi care a ajuns parlamentar al unui partid. Consider, încă, totuşi, că stau de vorbă cu un om suficient de inteligent şi care nu este atât de rău intenţionat încât să nu vadă atunci când cineva, care face parte „din cealaltă tabără” are dreptate.

    2. Despre Ridzi spuneţi că nu este pedepsibil penal. La ce vă referiţi, faptul că două firme care au sediu în acelaşi apartament au câştigat fără licitaţie mai mult de jumătate de milion de euro care apoi a ajuns în bunuri şi servicii la suprapreţ, sau faptul că şi-a cumpărat imagine în timpul ştirilor? Indiferent dacă este penal, este CLAR că aceste două lucruri sunt josnice. Chiar şi numai asta m-ar fi determinat să nu am încredere în PD-L, mai ales că nici nu s-au sinchisit să o demită până acum. De ce? De ce trebuie să decidă o instanţă supremă când CU TOŢII am văzut cel puţin aceste două nereguli semnalate mai sus? Este Doamna Ridzi demnă de încredere?. Credeam că am fost destul de clar data trecută. Până când nu se pronunţă justiţia nu avem voie să ne pronunţăm. În orice caz Partidul Democrat Liberal (ăla pe care data trecută dumneavoastră l-aţi făcut „sinonim cu corupţia şi furtul”) a votat pentru constituirea comisiei de anchetare a ministrului Ridzi ceea ce nu se poate spune despre niciun alt partid din România. PD-L vrea să aibă certitudiunea că membrii săi nu sunt implicaţi în fapte ilegale sau la limita legii. Comparaţia dintre PD-L şi celelalte partide mi se pare, din acest punct de vedere, incorectă. Eu nu exclud din start ideea că în PD-L ar exista oameni capabili de fapte reprobabile. Nu există, din păcate, pădure fără uscături. Eu spun doar că, deşi presa sau opinia publică vehiculează probe peste probe, prefer să aştept să se pronunţe justiţia.

    3. Repet, sunt sigur că baronii PSD au prejudiciat statul înzecit mai mult decât au făcut-o oamenii din PD-L sau PNL pentru că au avut obrazul mult mai gros, şi au fost la putere mai mult timp. Eu nu susţin (din păcate) niciun partid, toate fiind la fel, unele mai pricepute la furt, altele mai puţin. Repet ideea că nu se poate face, din acest punct de vedere, comparaţie între PD-L şi alte partide.
    Acuma înţeleg vehemenţa dumneavoastră. Faceţi parte din acea categorie de cârcotaşi şi chibiţari care se pun de-a curmezişul. Acea categorie care consideră că e de bon ton să nu votezi cu nimeni şi să îi critici pe toţi. Care se arată veşnic nemulţumită şi care NICIODATĂ nu face NIMIC pentru a încercă să-şi îmbunătăţească situaţia. Categorie care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să existe într-o ţară normală. Dacă vrem să avem drepturi TREBUIE să avem şi obligaţii. Nu ne respectăm obligaţiile, ne pierdem drepturile. A perticipa la viaţa cetăţii este o obligaţie. În mod normal ar trebui să mă opresc aici. Din politeţe însă voi încerca să vă răspund până la capăt. Nu sunt convins că o voi mai face data viitoare. Un om care stă pe margine şi critică fără a face nimic nu este un om cu care să poţi avea un dialog constructiv ci doar să pierzi vremea. Un om care nu-şi respectă obligaţiile nu cred că poate ridica pretenţii şi sunt sigur că NU ARE VOIE din punct de vedere MORAL să critice.

    4. Credeţi că DNA poate începe urmărirea unui om din nimic? DNA este obligată să cerceteze tot ceea ce i se semnalează pentru a putea începe sau nu urmărirea penală. Dacă vă referiţi la cazul,Ridzi. acesta nu are de aface cu penalul.

    5. Dan Nica e anchetat de DNA pentru castelul pe care şi l-a construit pe malul mării şi pentru evaziunea de 44 de miliarde ROL de la TV Galaţi SA. El luptă pentru PSD, dar nu cumva Boc “cel de încredere” e şeful lui direct? Domnul Boc este şeful direct al lui Dan Nica dar sunt convins că nu a construit el castelul de pe malul mării despre care vorbiţi şi nici nu a contribuit la evaziunea dela TV Galaţi la care faceţi referire. Din câte ştiu eu domnul Boc nu lucrează la DNA ca să se pronunţe asupra averii domnului Nica sau a mai ştiu eu cui.

    6. De OUG 101/2007 ştiţi? Ştiţi că datorită ei, firmele care extrag minereuri câştigă incredibil? Aici mă refer la Titanmar şi Marmosim, ambele ale lui Adriean Videanu, care, datorită ordonanţei respective, au plătit de cinci ori mai puţine taxe la stat. Eu zic că e de încredere Dl Videanu. Asta ca să nu mai spuneţi că aduc clişee şi laitmotive cum e faptul că în loc să se repare gropile din oraş, s-au reparat bordurile, o dovadă de tupeu sănătoasă. În 2007 la guvernare era alt partid şi nu cel pe care dumneavoastră îl înjuraţi cu atâta sete. Pe de altă parte gropile din Bucureşti (cele care erau în jurisdicţia Primăriei Generale) au fost, în mare parte reparate. Sigur că nu au putut fi reparate în totalitate dar în cea mai mare parte da. Străzile carte ţin de primăriile de sector nu erau în grija domnului VIdeanu şi acolo nu putea să repare Primăria Generală. Bordurile, pe de altă parte au fost schimbate şi bine s-a făcut pentru că era nevoie. Acuma există borduri care nu mai sunt ciobite şi vai de mama lor, acolo unde au apucat să fie schimbate, sunt făcute dintr+-un material mai rezistent decât cele dinainte şi există locuri de acces pentru persoanele cu dizabilităţi ceea ce înainte nu exista.

    7. Apropo. Miron Mitrea e un om corect, nu? Ca şi Adrian Năstase, Radu Mazăre, Triţă Făniţă, etc. Asta a hotărât DNA. Sau va hotărî.

    8. PSD-iştii sunt cunoscuţi drept giganţi ai corupţiei şi furtului de la stat, şi numai de către români. Şi cine este acum la guvernare alături de PD-L. Tocmai PSD? Înseamnă totuşi că PD-L e un partid de încredere. După ce s-au porcăit în campania electorală au făcut o alianţă, care apoi un membru PSD a declarat râzând că era în plan de doi ani. De doi ani (şi jumătate acum) lucrează PD-L cu PSD. Trebuie să fie de încredere. Alianţa contra naturii între cele două partide a fost dorinţa electoratului. Mai ales a acelei părţi a electoratului care nu dă doi bani pe ţara aceasta dar care se pretinde foarte preocupat de soarte ei . I-am numit aici pe aceia care nu au catadicsit să-şi rupă cinci minute dintr-o zi ca să pună o ştampilă pe un buletin de vot şi care acuma în culmea tupeului şi a nesimţirii se arată nemulţumiţi de guvernare. Dacă nemulţumirea lor era reală ar fi încercat şă facă măcar atât pentru a schimba situaţia. Acuma sunt, vezi doamne, nemulţumiţi de o alianţă pe care, prin absenţa de la vot, au provocat-o. Atâta falsitate îmi face greaţă. În rest puteţi citi un articol al meu mai vechi, pe la jumătatea lunii decembrie în care mi-am exprimat părerea referitor la această alianţă.

    9. Preşedintele Băsescu ne promite luptă anti-corupţie de dinainte să fie ales. Spuneţi-mi un politician trimis la închisoare vă rog. Preşedintele Băsescu este Parchetul General sau DNA? Că nu mai ţin munte …

    10. Ioana Băsescu de unde avea 800.000 Euro pentru acea achiziţie imobiliară? Asta nu cumva e spălare de bani? Trebuie că e de încredere Ioana Băsescu. Să risc să spun că şi tatăl ei? Când mă voi ocupa de finanţele personale ale doamnei Ioana Băsescu voi ştii de unde provin banii. Până atunci nu ştiu decât că are o meserie care, în general, este bine plătită, are un cabinet notarial şi un magazin. Care dintre acestea o fac să nu fie de încredere???

    11. Apropo, închei cu o vorbă despre Elena Băsescu. Aţi spus că a fost independentă. Ce candidat cu un minim de bun simţ revine în partid a doua zi după ce a fost aleasă pe o anume funcţie? Asta nu înseamnă că ai tras toţi acei oameni cărora le-ai spus că eşti independent, în piept? Despre trasul în piept putem vorbi numai dacă cei care au votat-o pe domnişoara Băsescu au fost surzi. Aceasta a declarat, în momentul în care şi-a asumat candidatura, că se retrage din partid şi candidează ca independent pentru a nu pune PD-L într-o situaţie delicată în urma comentariilor apărute în presă. A afirmat de asemenea că, după alegeri, indiferent de rezultatul pe care în va obţine, se va întoarce în partid. De asemenea a spus că îşi va ruga colegii să o susţină „în măsura în care vor avea acceptul conducerilor filialelor”. Cât de real este ceea ce s-a văzut la televizor nu ştiu. Nu am văzut materialul la care vă referiţi şi nu pot să îl comentez. La ce post de televiziune a fost difuzat?

  7. 7 Alexandru Giurgea 22 Iulie, 2009 la 11:21

    „Da. Vorbesc despre încredere, dreptate şi putere legat de PD-L. Pentru că am încredere în PD-L, ştiu că este de partea dreptăţii şi dreptatea de partea lui…” Maestre, las-o incolo de treaba. Eu prima data cind am dat peste blog am crezut ca e o coincidenta de nume. In fine.

  8. 8 Radu CERKEZ 22 Iulie, 2009 la 17:50

    Uite ca nu era o coincidenţă de nume … De fapt dacă te uitai atent vedeai că există o fotografie care îţi arăta al cui e blogul.
    Ştiam că ai alte opinii politice şi tu ştiai că opiniile mele nu coincid întotdeauna cu ale tale. Nu eşti de acord cu faza cu dreptatea. Asta e … E părerea mea şi putem să discutăm la o ţigară şi la o cafea când mai treci pe la noi.
    Îmi menţin părerea şi am şi argumente.

  9. 9 Alexandru Giurgea 23 Iulie, 2009 la 09:13

    Da, pai in cele din urma am vazut poza si mi-am dat seama ca e blogul tau. Nu e, totusi, vorba de opinii politice – eu remarcam in fraza citata (desi, e drept, nu am explicat lucrul asta) o retorica de un anume tip care la inceput m-a amuzat, apoi, vazind ca e blogul tau, m-a cam indispus. Asta am vrut, de fapt, sa spun. Prin urmare, raspunsul tau, care trimite la opiniile noastre politice divergente, cade oarecum in gol.

  10. 10 SkyNet 30 August, 2009 la 22:12

    „Partidul Democrat Liberal este primul partid din România care a făcut paşi concreţi pentru îndepărtarea acesteia de comunismul reprezentat de Ion Iliescu şi acoliţii săi.”

    „A luptat şi a adus la guvernare două alianţe CDR şi alianţa D.A. Amândouă au defectat şi au lăsat Partidul Democrat să lupte singur în continuare.”

    V-ati oprit cam devreme din istorisire! Va bateti joc de cititori? PDL a facut pasi CONCRETI in a se alia TOCMAI CU ACOLITII lui iliescu PSD!!!!!!!!!!!!!!

  11. 11 Radu CERKEZ 8 Septembrie, 2009 la 18:46

    La această observaţie găsiţi răspuns în articolul meu intitulat „De ce cu PSD” pe care l-am scris puţin după alegeri.
    Un singur comentariu am de făcut. Mi se pare cel puţin o crasă impoliteţe să vă ascundeţi în anonimat …

  12. 12 vlad 18 Mai, 2011 la 14:25

    Domnule Cerchez, va promit ca acum imi pare rau ca v-am avut ca profesor de istorie in liceu. Din cate vad eu, un istoric (chiar si la nivelul didactic) trebuie sa fie interesat de faptele adevarate intamplate, de decriptarea hieroglifelor aparute in trecerea timpului si de o hermeneutica profunda a actelor principalilor actori ai fiecarei ere(de care se leaga in principiu toate celealte acte). Daca dumneavoastra in calitate de profesor de istorie sunteti atat de partinitor si aparati un partid (si singurul pana acum, desi multi spuneau ca totul s-ar fi oprit la Nastase) care si-a batut pur si simplu joc de orice exista mai de pret. Daca sunteti interesat de situatia reala si nu de unele himere aparute in urma unei pasiuni/ afilieri/ideologie, cititi studiile Brandient sau orice studiu pe brand de tara aparut in ultimul timp. Tinand cont ca un brand este descris prin suprapunerea promisiunilor si actele in sine (si care in final arata cat de mult sunt sustinute primele), in aceste studii, Romania este zero. Practic, integritatea ei nu mai exista. S-a dizolvat impreuna cu flota, pensiile, criza (care dupa PDL nu afecteaza tara, ba mai mult, Romania deja nu mai este in criza) si am ajuns la faza in care daca se intrevede o investitie straina si Romania este listata ca posibil contract, acel investitor nu numai ca sare peste, insa o face amuzandu-se si gandindu-se ce idiotenie ar fi fost sa vina aici sa arunce cu bani. Nu stiu cu ce va ocupati momentan, insa ganditi-va ca daca erati in profesorat (pentru ca altfel nu-mi explic), acum nu ati fi avut bani, in urma incredibilei guvernari PDL, nici macar sa intrati in liceu. Si daca tot am vazut articole din Constitutie mai sus, ma intreb cum se impaca asta cu actele anti- constitutionale ale presedintelui si premierului? Vorbes chiar si de ultima, cand Basescu s-a dus la partidul mama (desi presedintele nu face parte dintr-un partid) pentru a superviza alegerea noului conducator (spun conducator pentru ca intuiesc ca este singurul limbaj pe care il intelegeti). Si eu am pasiuni pe care le urmaresc orbeste, insa cateodata e bine sa ne oprim, chiar daca suntem angrenati cu sau fara voia noastra in pasiune, si sa ne gandim daca ceea ce facem si ceea ce spunem este in concordanta cu realitatea.

  13. 13 Radu CERKEZ 5 Iulie, 2011 la 11:45

    Buna ziua,

    Nu imi pare rau ca regretati faptul ca v-am fost profesor. Si nici nu imi pare rau ca sunteti unul dintre putinii elevi despre care nu imi aduc aminte.
    Si asta din mai multe motive. In primul rand mi se pare o lipsa de politete faptul ca imi scrieti numele gresit desi stiti foartebine care este grafia acestuia. Daca prin absurd nu stiati nu aveati decat sa va uitati cum este el grafiat de mine.
    In al doilea rand modul in care va exprimati ideile si in care incercati sa jigniti nu cred ca va face cinste si ar fi trebuit sa ma faca sa nu accept comentariul dumneavoastra.
    Va respect ideile si cred, asa cum am crezut intotdeauna, in libertatea opiniei dar nu sunt de acord si nu am sa accept niciodata limbajul ireverentios si ofensator.
    O zi buna!

  14. 14 Radu CERKEZ 11 Aprilie, 2012 la 01:05

    Stimate domnule!
    Am să le iau în ordine.
    În primul rând este o impoliteţe să pociţi numele cuiva, chiar dacă este din neştiinţă. Şi nu este vorba despre o frustrare falsă ci despre pretenţia ca identitatea mea să nu fie schimonosită de nimeni. Asta dacă nu cumva educaţia de acasă, sau lipsa ei, ne învaţă altfel. Pentru că atunci poate părea perfect normal să facem orice. Inclusiv să folosim violenţa de limbaj pe care văd că o stăpâniţi foarte bine.
    Apoi, nu văd de ce ar fi mai lipsit de politeţe să-mi pociţi numele decât să nu-mi aduc aminte de dumneavoastră. Am avut elevi o oră sau câteva săptămâni de care îmi aduc aminte cu foarte mare bucurie chiar. Pentru că ei s-au remarcat prin ceva. Dumneavoastra, probabil, prin nimic. Într-adevăr elevii îi fac pe profesori. Îi fac mândrii, sau îi fac de râs. Nu vă cunosc aşa că nu ştiu de ce sunteţi capabil, dar ştiu că nu mă faceţi deloc mândru de un asemenea elev.
    Cât despre evenimentele din ultimul an, nu ştiu la ce vă referiţi. Sau credeţi că preşedintele Băsescu sau Guvernul sunt vinovaţi de criza economică mondială. Nu ştiu despre ce neşanse vorbiţi în afară de cele pe care le+a avut toată lumea obişnuită care a fost afectată de criză. Prefer un partid care a făcut ceva în perioada de criză (chiar dacă ignoranţii în domeniu numesc cele făcute „imature şi absurde) decât două care au fugit din alianţă la primul semn de greu.
    PNL are ca program electoral „Jos Băsescu”, PSD are ca program electoral „Jos Băsescu”. În afară de inteligenţa sclipitoare a reprezentanţilor celor două partide care, se pare că habar n’au ca Traian Băsescu nu va mai fi în funcţie, nu mi se pare greu de ales între două partide care se ocupă de un singur on şi un partid care se preocupă de toţi oamenii.
    În calitate de membru al PDL (calitate care îmi face cinste, spre deosebire de unele persoane) vă garantez, domnule fost elev, că acest partid va obţine rezultate mult mai bune la alegeri decât cele pe care speraţi dumneavoastră să le obţină.

    În încheiere vreau să vă spun că până ieri mă bucuram că scrieţi comentariile acestea deoarece consideram că am un partener de discuţii şi de polemici. Acuma însă, îmi dau seama că v-am acordat mult prea multă atenţie şi nu meritaţi acest lucru. Timpul meu este mult prea preţios ca să mai pierd atât de mult răspunzând. De asemenea şi cel al cititorilor mei este preţios. De aceea, precum şi datorită faptului că aţi uitat de limitele a ceea ce se numeşte bună cuviinţă nu am permis apariţia comentariului dumneavoastră. Dacă vreţi să apară comentariile aici scrieţi ce doriţi mai ales dacă ma criticaţi sau dacă vreţi să polemizăm dar între aceste limite ale bunei cuviinţe (ştiţi oare ce este aceea?!)

  15. 15 Vlad Bocean 17 Iunie, 2016 la 11:58

    Domnule Cerkez (am scris corect?), am intrat peste ceva timp in acest articol (mi se pare interesant sa imi revad vechile comentarii, sa vad cum evoluam) si desi a trecut ceva timp, in continuare gramatica limbii romane presupune ca atunci cand exista o insiruire de fapte, „modul in care va exprimati ideile si in care incercati sa jigniti” sa fie acordate cu pluralul, nu cu „nu cred ca va face cinste”. Nu va aduceti aminte de mine deoarece ne-ati fost profesor timp de doua sau trei ore si in orice caz, spalarea creierului (denumita si viol mental) afecteaza si memoria pe termen lung- abia acum consider ca v-am jignit, lucrurile de mai sus erau pur observational-neimplicate. O intrebare: mai sunteti fan PD-L sau acum ati trecut in tabara PNL, hipstareste? Va doresc in continuare sa aveti o abordare lipsita de mila in privinta limbajului ireverentios si ofensator, ati face un mare bine discursului politic din trecut si din prezent.

  16. 16 Radu CERKEZ 5 Ianuarie, 2017 la 23:31

    Domnule Bocean,

    „Modul în care va exprimați ideile și în care încercați să jigniți nu cred că vă face cinste”. Este corect!
    Modul nu vă face cinste. Mai puneți, dacă aveți ocazia, mâna pe o carte de gramatică! Cele de la clasele a III-a și aIV-a sunt mai ușoare, cântăresc mai puțin!

    Atât am mai avut de spus. NU vă mai pierdeți timp și energie să comentați pe acest blog pentru că, nu numai că nu voi mai răspunde, dar nici nu voi mai catadicsi să aprob comentariul, indiferent ce ați scrie acolo!

    Și, apropo, nu vă faceți iluzii! NU ați evoluat!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: