TU, ARDEAL, TU, ARDEAL!


Din nou acasă, din nou în Ardealul meu drag!

Sunt pentru câteva zile în Ardeal. Sunt cu treabă. În delegație. În Ardeal totul e mult mai frumos, mai ușor, mai simplu. Oamenii aici sunt umani. Aici se poate lucra.

Nu există încrâncenarea imecilă a miticilor. Oamenii nu umblă de parcă ar avea un par între părțile moi posterioare.

La București oamenii nu râd, nu zâmbesc, măcar. Când te uiți la ei ai impresia că în ajun le-a murit toată familia, așa fețe au. La București totul se face special ca să fie încrâncenare, stres, nervi. Așa trăiesc cei de acolo. Din acel oraș nebun. La București „oamenii” nu știu să vorbească. Acolo se rățoiesc, urlă, țipă, fac ca toate animalele pădurii. Aici oamenii sunt degajați, liniștiți, zâmbitori. Aici se știe că glumele fac parte din viață că trebuie să facă parte din orice moment al vieții. Aici oamenii știu că a fi serios nu înseamnă a-ți pune o față de înmormântare. Și știu ce înseamnă o atmosferă destinsă.

Ce frumos e să mergi pe stradă și să vezi oameni zâmbind!!! Ce frumos e să vezi oameni veseli în jurul tău pe stradă. Îți luminează ziua, îți dă forță să lucrezi.

Ce bine e acasă!

Respect!!  ®

Anunțuri

8 Responses to “TU, ARDEAL, TU, ARDEAL!”


  1. 1 Luka 12 Martie, 2010 la 17:51

    Cât de frumos vorbiţi despre ” acasă”!Cât de mult imi lipseşte şi mie…Îmi şi inchipui cum arată acuma locurile…casele incarcate de zapada,brazii maiestuosi,frigul care te incranceneaza si oamenii cu obrajii rosii si musai veseli.Mi-e dor de strazile inguste ,de carciumele mici si afumate,de pietele pline de precupete indraznete,de forfota de duminica ,atunci cand iese lumea de la biserica…Mi-e dor de castanele prajite ,de mirosul de mere coapte pe plita,de o vana cu apa calda si de promisiunea canii cu lapte fierbinte de dupa.Imi port patria in nume si il rostesc de fiecare data cu mandria de a apartine acelui tărâm.Îi invaţ si pe străinii de aici sa-şi plieze limba pe consoanele numelui meu ,incercând sa-i fac sa patrunda sensul tariei de a fi ardelean.Pentru ca asta sunt in inima mea,si pentru ca sangele asta curge in fiinta mea,pentru ca mi-e dor de gustul painii de acasa si a ciorbei cu fasole din post,mi-e dor de apa rece din fatana bunicilor,de mirosul de fum si zăpada al patriei mele.

  2. 2 Radu CERKEZ 14 Martie, 2010 la 17:15

    Cred că vă înţeleg. De câte ori merg în străinătate mă apucă dorul de ţară. Problema e că, de câte ori mă întorc, îmi vine cheful să plec. Singurul loc unde mă simt bine, de unde nu vreau niciodată să plec, este Transilvania. Din păcate acolo începe să intre uşor, uşor influenţa din sud, ţigănia specifică zonei în care, din păcate, sunt obligat să trăiesc.
    Nu ştiu care sunt străinii aceia pe care vreţi să îi învăţaţi să pronunţe numele drag dar ştiu că este, poate, mai important să ne învăţăm pe noi înşine să ne pronunţăm numele şi să ni-l respectăm

  3. 3 Luka 26 Martie, 2010 la 18:34

    Ce-ati vrut sa spuneti cu ultima fraza?E usor ambigua,mai ales ca nu are legatura cu comment-ul meu,cred…

  4. 4 Radu CERKEZ 28 Martie, 2010 la 17:16

    Fraza are legătură cu faptul că trebuie să ne învăţăm întâi pe noi înşine şiapoi vom putea să îi învăţăm şi pe alţii. Nu ştiu dacă e sau nu ambiguă. Mi se pare că are legătură cu ceea ce aţi comentat dumneavoastră. Dacă ne respectăm noi, ne vor respecta şi alţii.

  5. 5 Luka 28 Martie, 2010 la 22:08

    Sunt sigur ca atunci cand ne respectam pe noi insine primim si respect din partea celorlalti.Am inteles acum ce-ati vrut sa spuneti si imi dau seama ca aveti dreptate.
    Azi sunt Floriile.Saptamana viitoare lumea va sarbatori Pastele.Sarbatori dragi,care aduc lumina in suflet, nu numai mancare si bautura pentru dragul CORP.Vine saptamana patimilor.Bunica mea m-a invatat ca in aceasta saptamana sa ma impac cu toata lumea,sa le aduc alinare celor pe care i-am suparat cu vorba sau cu fapta si sa-i iert pe cei care ,poate cu voia sau fara voia lor ,m-au suparat pe mine.Viata e atat de scurta.E important sa facem ceea ce credem ca e bine pentru noi.Sa invatam sa traim si pentru noi nu numai pentru cei din jur ,asta neinsemnand o lipsa de respect ,ci o stare de bine.Sper sa gasesc timp sa ajung la o biserica ,sa stau de vorba cu Dumnezeu,sa-i cer lui iertare ca i-am suparat pe cei dragi ,sa primesc de la el binecuvantarea de a-mi trai viata asa cum cred doar EU ca e bine sa o traiesc.Oamenii isi stabilesc singuri canoanele prin care sa priveasca viata ,viitorul si nu se gandesc o clipa ca poate maine e ultima zi a lor.Voi reveni in Ardealul meu drag in luna mai ,cand toate florile pamantului vor fi iesite,voi saruta cu drag crucile bunilor mei morti ,voi aprinde lumanari pentru lumina lor.Voi trage adanc aer in piept.Aerul libertatii mele de a fi fericit si de a trai fara sa dau socoteala nimanui ce sunt ,cum sunt ,cu cine sunt,si chiar…cine sunt.Va urez sarbatori luminoase,imbelsugate,sa va regasiti cu dumneavoastra in incalcita lume a capitalei ,sa primiti ceea ce daruiti….

  6. 6 Radu CERKEZ 29 Martie, 2010 la 11:07

    Sunt parţial de acord cu dumneavoastră. Am scris cândva, inainte de Crăciun, despre cum sunt şi cum ar trebui, în opinia mea, sărbătorite aceste momente din an. Spuneam şi eu atunci că de corp ar trebui să ne îngrijim mai puţin şi de suflet mai mult. Spuneam atunci că, în ciuda tendinţei generale, nu mâncarea este ingredientul principal al sărbătorilor şi nu mâncatul sau băutul ar trebui să fie activităţile principale.
    Şi da. Sunt de acord că trebuie să mergemla biserică, să stăm de vorbă cu Dumnezeu, să îi cerem în primul rând iertare şi să îl rugăm să ne ajute să ne îndreptăm. Poate ar fi bine, în Săptămâna Patimilor, să ne smerimpuţin şi să ne întoarcem mai mult spre cele sfinte. De aceea nu sunt de acord că trebuie să ne trăim viaţa aşa cum credem noi dacă ceea ce credem noi este în contradicţie cu legile Lui. Şi la sfârşit Lui îi vom da socoteală şi pentru ceea ce am făcut şi pentru ceea ce nu am făcut …
    Vă doresc să aveţi parte de toate cele bune acolo unde sunteţi, de o întoarcere plăcută în Ardeal, dacă într-adevăr sunteţi de acolo, şi vă mulţumesc pentru urări. Sărbători cu bine! Luminoase, liniştite şi cu bucurii şi împliniri alături de cei care vă sunt dragi.
    Să vă dea Dumnezeu, fiecăruia, după sufletul său!
    Să fim oneşti cu noi şi cu alţii şi Dumnezeu ne va da cum merităm…

  7. 7 Luka 30 Martie, 2010 la 17:54

    Am invatat sa traim dupa legi scrise de oameni ,in vremuri de mult apuse.De atunci ,oamenii s-au schimbat- traiesc ,gandesc,actioneaza in alte conditii.Dumnezeu i-a ajutat pe oameni sa evolueze si sa ajunga unde sunt acum.Dar Ei nu au mai schimbat legile, inventate oarecum de ei.Le-au lasat asa ,in ideea ca cei saraci cu duhul sa se simta fericiti ,sa nu cuteze a trece mai departe,sa-si puna limte in aproape tot.Eu vorbeam de ideea de fericire deplina.E doar parerea mea ca libertatea inseamna fericire.Libertatea de a iubi ,de a calatori ,de a vedea ,de a simti …”Sa pipai si sa urlu:ESTE!!”,libertatea de a lua lumea asa cum este ,fara sa o schimbi ,dar fara sa te schimbi Tu ,doar ca sa fie Lumea multumita.Am cunoscut oameni care isi infranau propriul fel de a fi tocmai pentru a fi pe plac celor din jur.Stiu oameni care ar vrea sa rada mai tare,sa vorbeasca mai mult ,sa taca sau sa planga ,sa cante,sa danseze ,sa vorbeasca frumos ,sau sa injure ,dar nu o fac pentru ca „nu se cade” sau e pacat!!! Stiu oameni care ar vrea sa -si schimbe viata pentru ca ceea ce fac acum nu-i mai reprezinta ,dar se tem de mainia lui Dumnezeu si atunci ,isi duc crucea mai departe…E un fel de a gandi,nu bun ,nu rau…E o forma de viata.Da .Vine o vreme a smereniei, a curateniei in suflet,a postului si a introspectiei.Dar toate trebuie facute pentru a ne inalta spiritual si nu pentru a ne simti mai pacatosi ,mai vinovati ,mai rai sau mai murdari.Niciodata nu am fost multumit pe deplin cu starea actuala a lucrurilor. Asta nu inseamna ca sunt un mare nemultumit, cred ca stiu sa apreciez ce-mi ofera necunoscutii, cei pe care ii iubesc, viata si bunul Dumnezeu. Insa mai tot timpul ma veti gasi imbunatatind ceva.Si sunt convins ca fiinta umana poate evolua in fiecare zi din viata ei ,inclusiv eu.Cele mai dure momente din viata ,sunt de fapt lectii ,nu neaparat trimise de Dumnezeu …Ele vin sa imbogateasca si sa ajute.In timp capata valente noi si sensuri diferite de cele date initial,cand sa zicem ca am fi crezut ca suntem pedepsiti fiindca am pacatuit….Cam asta cred eu.Dumnezeu e un sprijin si nu un scop.E un prieten si nu ceva de care sa ne temem.Ne iarta,ne „trage de urechi”,ne lasa sa ne revenim ,ne ajuta.Si daca ne e prieten ,nu vad de ce sa-i dam socoteala?!

  8. 8 Radu CERKEZ 5 Aprilie, 2010 la 19:31

    Mdah. Văd că discuţia merge deja în cu totul altă direcţie. Deja nu mai are legătură cu ceea ca am discutat iniţial. Dar mi-aţi dat o idee pentru un nou articol pe acest blog. HRISTOS A INVIAT!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: