Mi-e frig de frigul


Mi-e frig de frigul celui ce-o să plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la cămăşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pământ.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că plouă
şi-n cimitir e apă cu prisos,
În timp ce viaţa ne e dată nouă,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul noptilor de iarnă,
Când respirând prin viscole, postum,
Nămeţii vor începe să se-aştearnă
şi el, sărmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joacă rolul ultim şi-i e greu,
Că îl priveşte însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odată, prin schimbări
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

 

Adrian PĂUNESCU

Anunțuri

0 Responses to “Mi-e frig de frigul”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: