Alba-Iulia


Stema actuală a oraşului Alba Iulia

De mult vroiam să scriu despre oraşul meu drag. Despre oraşul meu natal. Am ezitat mult pentru că mi’a fost mereu, şi încă îmi este, teamă să nu fiu patetic. Subiectiv oricum voi fi. Independent de voinţa mea.

Profit de sărbătoarea de ieri pentru a scrie acest articol despre Alba-Iulia. Pentru mine, însă, important nu e că vorbim despre „oraşul unirii”, „capitala spirituală a românilor”, „inima Adrealului” sau „oraşul Încoronării”. Eu vorbesc despre Alba-Iulia. Despre Acasă.

De-a lungul istoriei Alba Iulia s’a numit în diferite feluri, şi în diferite limbi: Bălgrad, Bălgărad, Weißenburg, Karlsburg, Gyulafehérvár, Károlyfehérvár, Erdélyfehérvár, Beograd, Alba Iulia. Interesant mi se pare faptul că, în toate limbile găsim, în denumirea oraşului, termenul „alb” (Bălgrad, Beograd, de influenţă slavă Weißenburg, în germană sau Gyulafehérvár, în limba maghiară). Această Cetate Albă a Ardealului este baştina mea.

Un oraş plin de istorie. Reşedinţă a principilor Transilvaniei şi chiar capitală a principatului începând din secolul al XVI-lea. Rolul său politic şi cultural a continuat, aproape fără întrerupere până la momentul istoric al încoronării Regilor României, la vremea aceea, Mari, Majestăţile Lor Regele Ferdinand I şi Regina Maria la 15 octombrie 1922. De fapt, cel puţin la nivel simbolic, Alba-Iulia a continuat să aibă un loc important în conştiinţa românilor. Să nu uităm că în cei zece ani de domnie ailui Carol al II-lea, prinţul moştenitor avea titlul oficial de Mare Voievod de Alba-Iulia.

Oraşul este, însă, mult mai vechi. Istoria sa începe mult înainte de acel secol XVI de care am pomenit. Încă dinainte de cucerirea romană exista, undeva în apropierea actualului oraş, localitatea Apoulon, aşezare fortificată prezentă pe hărţile vremii. După cucerirea romană oraşul s’a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legio XIII Gemina care a fost încartiruită aici. Ruinele zidului dacic şi al porţii sunt, dealtfel, foarte bine conservate şi pot fi vizitate şi astăzi. După anul 271 viaţa urbană s’a stins treptat.

În evul mediu oraşul este din nou atestat în anul 1190 sub numele de Gyulafehérvár (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului maghiar în Transilvania şi reşedinţă a Episcopiei Catolice  Transilvaniei, şi ulterior, capitală a Pricipatului Transilvaniei.

Însuşi numele de Gyulafehérvár arată importanţa politică a acestei cetăţi. În traducere numele oraşului este „Cetatea Albă a lui Gyula”). Acest termen de „Gyula” nu era numai un nume propriu ci şi o funcţie importantă în Regatul Maghiar pe care unii o asimilează chiar celei de vicerege. Această „Cetate Albă a lui Gyula” (Jula) a dat în româneşte, prin traducere şi contragere Alba-Iulia.

Din punct de vedere cultural şi spiritual nu trebuie uitat că Alba-Iulia este locul unde a fost tipărit, pentru prima oară în limba română în Transilvania, Noul Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan. Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Bucoavna de la Alba-Iulia (1699) două dintre cele mai importante cărţi de cult din Transilvania au fost dealtfel reeditate, în semn de omagiu în 1988 şi, respectiv, 1989. Alba-Iulia este oraşul în care la 7 octombrie 1968 a avut loc Sinodul de Unire cu Biserica Romei. Act care, printre multe alte consecinţe, a avut ca urmare şi apariţia Şcolii Ardelene precum şi a mişcării memorandiste.

Acest oraş în care se află Sala Unirii, în care a locuit Báthory István, în care îşi află mormântul cel pe care îl numim Iancu de Hunedoara, oraşul în care s’a tipărit în 1699 primul Abecedar românesc din Transilvania, oraşul care adăposteşte Biblioteca Batthyaneum, înfiinţată la 31 iulie 1798, şi palatul Mariei Tereza, oraşul în care au murit Horea, Cloşca şi Crişan, oraşul în care s’a proclamat România Mare şi în care au fost încoronaţi primii Regi ai acesteia, Oraşul Alba-Iulia este Oraşul meu.

Şi, pentru mine, mai important decât toate astea, este Acasă!

®Respect!

Anunțuri

4 Responses to “Alba-Iulia”


  1. 1 Luka 3 Decembrie, 2010 la 01:54

    Nu poti fi numit nici patetic ,nici subiectiv atunci cand scrii despre Acasa.E pur si simplu un omagiu adus de Tine locului unde ai prins viata si unde au inceput sa se infiripe radacinile tale ca Om.Ramane in tine zidit locul acela si nimeni nu-l poate schimba vreodata. Miezul de foc al iubirii pentru Alba e cu atat mai puternic si de esenta ,cand prin formatia ta de istoric stii ca Cetatea Alba Carolina e vatra de istorie multimilenara. E firesc sa fii atat de mandru pentru ca acolo s-au petrecut evenimente de importanta majora ,si nu degeaba romanii au numit Alba Iulia „Mecca noastra”. Nu se poate sa nu-ti tropoteasca nebuna inima cand stii ca Cineva a ales sa te nasti intr-un loc pe unde Oameni mari ai tarii si-au purtat pasii ,destinele ,viata si moartea . Pe unii dintre ei i-ai pomenit cu respect si …competenta si sunt sigur ca te duce mereu gandul si la altii care au insemnat prin ceva trecerea lor pe acolo. Orasul cu numele alb de piatra are forta zidurilor care il inconjoara, are un trecut insemnat,e capitala de suflet a romanilor, e un monument de spiritualitate crestina. Si astfel se incrunsteaza in radacinile memoriei o iubire profunda si indistructibila pentru un pamant romanesc ,in forma de inima,de unde iti iei seva si poti pleca sa respiri,sa traiesti mai departe in valtoare! Spunea cineva foarte frumos ca daca Putna si Alba n-ar exista ,tara asta ar fi ca o pasare impuscata in ochi.
    Asa ca nimeni nu poate fi vinovat de prea multa iubire pentru Acasa , mai ales cand Acasa e locul de unde se adapa lumea romaneasca la izvorul istoriei.

  2. 2 Radu CERKEZ 3 Decembrie, 2010 la 19:48

    Mulţumesc pentru comentariu şi pentru aprecieri!

    Alba-Iulia este, într-adevăr locul unde sunt rădăcinile mele. Ştiu că sunt subiectiv când vorbesc despre acolo şi ştiu că este normal să se întâmple asta. Sunt, însă, oameni cu minte puţină care vor spune că sunt patetic vorbind cu drag despre Acasă. Sunt oameni cu minte puţină care cred că e nedemn să fii originar, sau măcar să trăieşti, altundeva decât în acest mizerabil oraş numit Bucureşti. La ei mă refer când spun că pot părea patetic. La cei care au atât de puţin creier (dacă îl au şi pe ăla) încât să afirme, atunci când, de două ori, m-a luat salvarea de sub nasul lor, că m-am prefăcut…
    Da. Ăsta e oraşul meu. Ăsta e acasă şi sunt mai mult decât mândru de acest lucru!! Sunt Mândru că Cineva a ales ca eu să mă nasc în mileniile de istorie dintre zidurile Cetaţii Albe din Ardeal.
    Un singur lucru aş sugera. Să nu mai numim acest loc „Mecca noastră”. Vorbim despre un loc în care s-a dezvoltat, ca în puţine alte locuri creştinismul. Atât cel orthodox cât şi cel greco-catolic. Să nu uităm că suntem la nici 40 de kilometri de „Mica Romă”. Mecca e ceva mai departe…

  3. 3 Luka 3 Decembrie, 2010 la 20:30

    Poate dacă luăm în considerare ideea că Mecca e centrul credinţei islamice,da…să ne ferim să-l mai numim astfel.
    Eu mă refeream la faptul că Alba Iulia e locul unde mulţi dintre români absorb energia spirituală a naţiunii, unde mulţi români se simt acasă – într-un adevăr istoric ,religios ,complet ,pur.
    Suntem sclavii marilor oraşe , ai cotidianului tern , ai fricii şi ai spiritului poluat de nevoi materiale şi de toate câte ni se mai întâmplă…Dacă există un loc în care să uiţi de rele şi să te speli de păcate, e minunat.Chiar dacă te duci acolo fiindcă te aşteaptă cineva ,sau nu , chiar dacă te duci acolo o dată la 2 ani ,la 10 ani ,sau la o sută de ani , locul acela e pururea al tău ,il porţi şi în suflet, te poţi reîntoarce oricând fără să fii vitregit de nimic.

  4. 4 Radu CERKEZ 3 Decembrie, 2010 la 21:14

    Da. Suntem servii marilor oraşi şi ai cotidianului. Micile oraşe ni se par prea… mici. Energia naţiunii transilvane, a României se găseşte acolo. Se găseşte alături, în „Mica Romă”, se află în partea cealaltă la Ampelumul roman, sau puţin mai departe, la Alburnus Maior. Acel loc al aurului pe care cei care n-au de-a face cu acest neam vor să-l distrugă umplându-l de cianuri…
    Da. Mă duc acolo fiindcă mă aşteaptă, incă, cineva. Nu ştiu pentru câtă vreme…
    Curând mă vor aştepta străzile, copacii, Dealul Cetăţii, Catedrala Încoronării, casa bunicii.
    Casa bunicii…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: