ULTIMELE CINCI MINUTE DE DEMOCRAŢIE


Acesta este titlul unui articol de pe pagina Academiei Caţavencu, semnat Spartakus, şi pe care îl redau integral mai jos. Cine vrea să înţeleagă, bine! cine nu, să trăiţi cum gândiţi!

Am asistat azi la o secvenţă antologică: în clipa în care senatorul Alexandru Pereş urcă la tribună şi îl numeşte pe Crin Antonescu dictator i se taie imediat microfonul. A fost un gest simptomatic pentru soarta care-i aşteaptă, de acum înainte, în minunatul regim Ponta-Antonescu, pe toţi cei care au altă părere decât cea oficială. Senatorul Frunda rosteşte, stupefiat „nu-mi amintesc să i se fi tăiat altui senator microfonul” şi imploră să i se permită vorbitorului să-şi continue discursul. Cu chiu, cu vai, lui Pereş i se dă voie să vorbească din nou, iar el răspunde, năuc, fără să ştie cât de profetice ar putea fi cuvintele sale: „Vă mulţumesc pentru ultimele cinci minute de democraţie”.

Pentru că în aceste zile, ne vine sau nu să credem, s-ar putea să trăim ultimele cinci minute de democraţie. Nu trebuie să fii specialist în studiul totalitarismului ca să-ţi dai seama că acum istoria altora se repetă la noi. Istoria loviturii de stat date de bolşevici, istoria acaparării puterii de stat de către Mussolini sau Franco, istoria venirii la putere, pe cale democratică, a dictatorului Adolf Hitler. Cuplul de mari comici ai micului ecran care, odată cu numirea lui Crin Antonescu la cârma Senatului, s-a instalat, practic, la putere nu are de partea sa nici tunurile de pe Aurora, nici marşul asupra Romei, nici batalioanele de asalt, nici falangele marocane. Are, în schimb, amintirea tunurilor date de nişte baroni locali lihniţi de atâţia ani de opoziţie, are batalioanele de clienţi politici dornici să se înfrupte din buget, are falangele lungi ale mâinilor şi mai lungi care, sub domnia Cinstitului şi Săracului, ciordiseră tot ce era de ciordit în ţara asta.

Şi mai are ceva: o grabă uluitoare de a se instala cu totul în fruntea bucatelor, de a elimina orice urmă de împotrivire faţă de măsurile lor. Legea e bună doar dacă le protejează interesele. De publicat în Monitor nu se publică decât ce vrea zeţarul-şef Ponta. Cine nu e cu ei, e împotriva lor, deci e duşman al Poporului. Cine nu face parte din gaşca uselistă este vândut, portocaliu, băsist sau nu doreşte binele ţării. Până acum au schimbat legi, au schimbat oameni, au schimbat instituţii, au ignorat decizii legale, acum sunt gata să schimbe nu doar Curtea Constituţională, ci şi, cum se exprima astăzi unul dintre ei,  cu accente de Zăroni şi Bodnăraş în glas, „şi pe mama Curţii Constituţionale”. Naziştii au început la fel, comuniştii au început la fel, dar parcă useliştii de azi sunt mai iuţi de mână decât toţi laolaltă – şi nu e aceasta o performanţă paradoxală din partea unui monument al chiulului şi trândăvelii precum Crin Antonescu?

Nu e o jignire, pentru atâţia parlamentari, să-şi aleagă în frunte un personaj cvasicomic, care şi-a văzut locul de muncă, în ultimii ani, mai mult la televizor decât în realitate? Şi nu e o ruşine pentru atâţia români ca, la 22 de ani de când au ieşit în stradă să răstoarne un dictator, azi, în iulie 2012, când îi ameninţă umbra unei alte dictaturi, fără ideologie, fără principii, dar la fel de încărcată de ură ca şi nazismul şi comunismul, să stea cu mâinile-n sân? În aceste clipe, românii care-şi văd de viaţa lor ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ar trebui să-şi amintească spusele pastorului german Martin Niemöller, victimă a lagărelor naziste: „La început, i-au luat pe comunişti şi n-am spus nimic, fiindcă nu eram comunist. Apoi i-au luat pe sindicalişti, dar am tăcut, căci nu făceam parte din niciun sindicat. Pe urmă i-au luat pe evrei, dar eu nu eram evreu. I-au luat pe catolici, dar am tăcut din nou, căci eu eram protestant. Iar când au venit să mă ia şi pe mine, nu mai era nimeni în jur, ca să se ridice în apărarea mea”.

Poate că sunt unii care cred că orice comparaţie între Ponta, Antonescu şi Hitler e absurdă. Că Antonescu e doar un gargaragiu ameţit, care debitează fraze găunoase la televizor. Că Ponta e doar un june imberb şi fără minte, care nu e în stare să strunească o maşinuţă, darămite o ţară. Ei bine, vă înşelaţi, dragii mei: nici nu vă imaginaţi cât de repede poate creşte o mustaţă.

Respect!®

Anunțuri

0 Responses to “ULTIMELE CINCI MINUTE DE DEMOCRAŢIE”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: