Câteva comentarii despre Declarația comună privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane” I


Foto Agenţia REUTERS

Foto Agenţia REUTERS

După cum am amintit în articolul trecut, în data de 13 februarie 216 Sanctitatea sa Papa Francisc I şi Preafericitul Kiril I, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii au semnat în La Habana, Cuba o Declarație comună privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane”.

Astăzi intenţionez să încep o serie de articole în care să analizez, articol cu articol această importantă declaraţie comună a celor doi importanţi lideri ai lumii creştine. Să vedem, aşadar, documentul!

”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).

1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Isus Cristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie. Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a „vorbi prin viu grai” (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.

Ca în orice declaraţie, avem formula solemnă, obligatorie, care ne prezintă părţile semnatare, locul emiterii documentului şi subiectul pe scurt. Această manieră de a redacta un document este obligatorie pentru actele ad solemnitatem.

2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor „Lumii Noi” și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.

Este de remarcat faptul că, după ce aproape 1000 de ani, Patriarhia Moscovei a considerat Vaticanul ca o „cetate a răului” sediu al antihristului şi altele asemenea; iar pe Papa un trădător, înctruchiparea antihristuluişi aşa mai departe, se vorbeşte despre o „întâlnire fraternă” între un Patriarh al Moscovei şi un Papă.
Aflăm şi răspunsul la întrebarea pe care o adresează toată lumea şi anume: „De ce tocmai în Cuba?” Nu cred că este vorba despre lupta pentru creşterea influenţei Papei (Cuba fiind o ţară catolică care, în ianuarie 1998, a cunoscut o reconciliere mult aşteptată cu Vaticanul concretizată prin vizita Papei Ioan Paul al II-lea), sau a lui Vladimir Vladimirovici Putin (cunoscută fiind apropierea regimului cubanez de Kremlin).
Este, negreşit, vorba exact despre ceea ce scrie în documentul despre care facem vorbire. Este vorba despre simbolismul insulei. Poziţia geografică, la răscrucea dintre cele patru puncte cardinale, poziţie care a situat-o simultan pe mai multe dintre căile maritime ale istoriei.
Se vorbeşte despre „simbolul speranţelor Lumii Noi„, deloc de neglijat dacă ne gândim la ce a însemnat descoperirea Cubei de către spanioli atât din punctul de vedere al faptului că, în sfârşit, găseau pământ după ani de rătăciri pe mare, cât, mai ales, din punctul de vedere al dezvoltării economice pecare a cunoscut-o regatul iberic.
La Habana a avut un rol important din 1515, anul fondării sale de conquistadorul spaniol Diego Velásquez de Cuéllar, şi până în prezent. Se vorbeşte inclusiv despre „evenimentele dramatice din istoria secolului XX” din care am putea aminti numai criza din Golful Porcilor, care a fost la un pas de a declanşa un nou conflict mondial.
Se vorbeşte despre creşterea dinamică a credinţei creştine în America Latină şi, probabil, cel puţin eu aşa citesc printre rânduri, transmiterea mesajului de pace din America Latină poate reprezenta şi o formă de a cere iertare popoarelor Americii Latine pentru modul în care s-a făcut creştinarea acestui teritoriu.
Transmiterea mesajului urbi et orbi de către cei doi capi ai Bisericii din La Habana, Cuba, America Latină este plină de o uriaşă încărcătură simbolică.

3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați, cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi (cf. 1 Pt 3, 15).

Cei doi lideri religioşi au decis, pentru ca mesajul pacifist să fie şi credibil, să îl transmită dintr-un loc îndepărtat de acela în care în ultimul mileniu au avut loc conflictele, mai mult sau mai puţin violente dintre mădularele Bisericii lui Hristos. Cei doi întâistătători mărturisesc că este nevoie de o împreună lucrare între cele două confesiuni şi de nevoia de a-l sfinţi peHristos în inimi (Petru 3, 15)

4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Cristos și au devenit ”sămânță de creștini”.

Un articol care repară, cel puţin la nivel declarativ, atitudinea lui Leon al IX-lea şi Mihail Keloularios, prin recunoaşterea „împărtăşirii aceleiaşi Tradiţii spirituale a primului mileniu creştin”. Pomeniţi fiind, cu această ocazie, şi martirii „care au dat mărturie pentru fidelitatea lor faţă de Hristos”, adică martiri ai aceleiaşi uneia Biserici  Creştine.

5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Cristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una””(In 17, 21).

Continuă mărturisirea unităţii credinţei dar şi acceptarea faptului că „lipsa comuniunii în Euharistie” (piedică importantă în calea unităţii) este cauzată  de slăbiciunea umană şi de păcat. O mărturisire peste veacuri a faptului că orgoliile Papei Leon al IX-lea şi ale Patriarhului Mihail Keloularios, precum şi ale predecesorilor acestora au fost cele care au făcut dintr-una Biserică a lui Hristos, două, apoi mai multe…
Cei doi întâistătători deplâng pierderea unităţii Bisericii, ceea ce ar putea însemna încă un pas, chiar dacă mic, pe drumul refacerii unităţii acesteia.

6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Cristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!

La venirea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România am considerat că, în sfârşit, la nivel simbolic, fraţii s-au regăsit. Petru s-a reîntâlnit cu Andrei! Acest articol din declaraţia comună mă face să sper că, încet-încet, toţi apostolii Mântuitorului se vor regăsi „Spre slava sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor” (Sfânta Liturghie – Ectenia Mare).
Nu se vorbeşte despre unirea Bisericilor catolice şi ortodoxă, ci se face apel la creştinii din întreaga lume, de toate confesiunile, spre unitatea deplină a tuturor.

7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Cristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.

Cei doi lideri creştini par a îşi dori cu adevărat unitatea Bisericii Creştine, fiind dispuşi să lase la o parte divergenţele istorice. În contextul actual prioritatea, în opinia celor doi, este regăsirea în comun a unităţii primordiale prin unirea eforturilor cu scopul „de a da o mărturie unită pentru adevăr”.
Răspunsul la provocările lumii contemporane îl constituie unitatea în îndeplinirea responsabilităţii pastorale pe care cei doi o au faţă de comunităţile pe care le păstoresc şi, prin „mărturia unită” pe care trebuie să o dea, faţă de întreaga umanitate. Nici ei, şi, datorită exemplului lor, nici noi, nu avem voie să „rămânem pasivi în faţa provocărilor” actuale.

8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Cristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.

Ca o reeditare a primelor veacuri creştine, lumea contemporană are şi ea victime ale persecuţiei împotriva adepţilor Bisericii lui Hristos. În declaraţia lor comună, cei doi aduc în atenţia lumii martiriul creştinilor din Africa şi din Orientul Mijlociu, victime ale intoleranţei religioase.
Acesta este, poate, un motiv în plus pentru a lăsa lao parte animozităţile şi intoleranţa dintre Bisericile creştine pentru salvarea creştinilor din însuşi leagănul acestei religii. Se face vorbire, spre aducere aminte, de faptul că în Orientul mijlociu creştinii au trăit dintr-u începuturi alături de adepţii altor religii.
Să ne amintim numai de revelaţia lui Saul (Pavel) pe drumul Damascului sau de Sfinţii Dorotei din Gaza, Efrem Sirul, Ioan Damaschinul, Isaac Sirul şi alţi Sfinţi Părinţi la care se închină ortodocşii şi catolicii deopotrivă.
Aceştia sunt cei sub a căror oblăduire se va reface unitatea „Sfintelor lui Dumnezeu Biserici”

9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.

Puterea spirituală şi cea temporală trebuie, ca de atâtea ori în istorie, să acţioneze în comun pentru a putea ajunge la un rezultat. De aceea Papa Francisc şi Patriarhul Kiril, reprezentanţii puterii spirituale, fac tot ceea ce le stă în putinţă dar solicită, în acelaşi timp, liderii politici ai lumii să reacţioneze.
Să sperăm că, atât Europa, cât şi America îşi cor aminti de fundamentul lor profund creştin şi vor acţiona în sprijinul fraţilor şi surorilor lor întru Hristos, victime ale persecuţiei.
Să sperăm că mărturisirea credinţei în Dumnezeu va depăşi faza de a fi tipărită pe bani, şi va (re)intra în faza militantă. Fără însă a răspunde răului cu rău. Djihadul nu se combate prin cruciade!

10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.

Exact în această idee, de a nu răsplăti răul cu rău, vine şi apelul către comunitatea internaţională de „a pune capăt violenţei şi terorismului„. Apelul este la pace, la dialog şi la ajutor pentru cei în suferinţă; adică la esenţa creştinismului.

Să nu uităm, însă, cuvintele unui exponent al toleranţei şi al profunzimii religioase. A unui evreu convertiti la Ortodoxie după ce a cercetat cu atenţie religia creştină şi bună parte dintre confesiunile ei. Monahul de la Rohia, Nicolae Steihardt care spunea că Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Să nu fim, aşadar tâmpiţi, ci „să ne tâmpim păcatele” (Patericul)

În curând voi continua analiza articolelor acestui document istoric!

Respect!®

Anunțuri

1 Response to “Câteva comentarii despre Declarația comună privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane” I”


  1. 1 Eugen Che Matzota 16 Februarie, 2016 la 12:07

    Un loc bine ales,
    la mare distanţă de frământările Europei de azi.

    La doi paşi de SUA,
    deoarece chiar foarte aproape se află Cuba de duşmanul său,
    cu care s-a aflat atâta timp pe poziţii divergente,
    deşi, iată,
    pe aceeaşi insulă era chiar o celebră baza militară americană!

    Ciudate sunt Căile Domnului, nu-i aşa?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: