Archive for the 'Încercări' Category

Jurnalul meu

M-am gândit să vă ofer astăzi câteva rânduri din jurnalul meu. Câteva gânduri scrise anul aceste de Paști.

 

                                           Vineri, 29 aprilie 2016, Brașov

 

Sfânta și Marea Vineri a Patimilor Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.

Prilej de chibzuință, de meditație și de aducere aminte.

De aducere aminte despre cine suntem, despre ce suntem. Suntem o bucată de pământ, am putea zice. Suntem un suflet în vizită pe Terra.

Suntem, de fapt, o bucată de materie pe care fiecare dintre noi am transformat-o, timp de 40 de săptămâni, în corp pentru a putea da o formă spiritului și sufletului nostru, pentru a împlini trinitatea fiecăruia dintre noi.

Creații pentru care Creatorul s-a sacrificat, creatori pe care Creatorul i-a mântuit și creaturi pentru care Creatorul a acceptat să moară pentru a le învia deodată cu El.

 

                                         Sâmbătă, 30 aprilie 2016, Brașov

 

Suntem între durerea morții de ieri și bucuria învierii de mâine.

Suntem îndurerați și plini de speranță.

Deși știm că Învierea se va petrece, suntem încă îndurerați de moartea Mântuitorului.

Suntem vinovați pentru că știm că a acceptat moartea pe cruce pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire și, cu toate acestea, așteptăm, îndrăznim să așteptăm, să sperăm la învierea Lui și a noastră.

Jelim! Jelim! Jelim, dar sperăm!

 

                                      Duminică, 1 mai 2016, Brașov

 

Învierea Domnului, Sfintele Paști.

Slujba de Înviere de la catedrala din Piața Sfatului a fost foarte frumoasă. Preoții au reușit, parcă, să aducă bucurie Învierii Mântuitorului.

Ce bine ar fi dacă lumea ar fi mai spiritualizată după astfel de momente!

Ce bine ar fi dacă am știi să trăim, după fiecare Înviere, o nouă viață! Dacă ne-am da seama că avem uriașa șansă de a ne înnoi viața anual.

În fiecare an miracolul Învierii ne dă această șansă. Și, totuși, oamenii nu o iau în seamă. Mi-a spus astăzi cineva „Mă duc să alerg mielul”, dorind să fie spiritual, să facă o glumă. Mie mi se pare trist, vrednic de milă! Sărmanul de el crede, probabil, că Paștile înseamnă să mănânci miel și ouă.

Nu vorbesc despre crima de a mânca miel, dar nu pot să nu observ deșertăciunea.

Lumea nu mai mărturisește „Hristos a Înviat!”, ceea ce reprezintă, de fapt, esența creștinismului, ci urează „Paște fericit!”, parcă ar vorbi unui cal!

Alții, încercând să evite penibilul „urării” cu sonoritate de îndemn, spun „Sărbători pascale fericite!” adică înlocuiesc o formulare penibilă cu alta. (În anii ʹ90 un tovarăș crainic de la tv a spus că vor avea loc „activități cu caracter pascal”).

Lăsând la o parte că un cunoscător al limbii române, din păcate tot mai puțini, ar trebui să știe că nu se zice Paște, ci Paști sau, mai corect Sfintele Paști. Un creștin ar trebui să cunoască faptul că de Sfintele Paști nu se „urează”, ci se mărturisește că Hristos a Înviat! Și asta neîntrerupt timp de patruzeci de zile!

 

Respect®

 

Anunțuri

Le nombril du monde

Mă uit la TV la un documentar despre „Turnul românesc din capitala Franţei”. Este vorba, desigur despre Turnul Eiffel.

Este o boală veche a românilor de a se considera buricul pământului. Sunt de acord cu multe idei pentru care mă contrazic cu prieteni şi colegi istorici, dar nu sunt de acord cu aceia care încearcă să acrediteze ideea că numai românii au făcut tot ceea ce este cât de cât mai deosebit în lume. Mai ales când acest lucru este făcut ignorând informaţii pe care le are un copil de clasa a patra, sau interpretând în mod fals informaţiile respective.

Concret. Există o serie de articole pe internet, preluate şi în emisiunea TV, care ne spun că Turnul Eiffel este fabricat 100% în România. Pe ce se bazează autorii articolului şi cei ai documentarului? Pe două informaţii care sunt, exact cum spuneam mai devreme, interpretate pentru a argumenta, şchiop, o idee.

Prima informaţie este cea conform căreia Gustave Eiffel ar fi preluat tehnologia de construcţie a turnului după o invenţie a inginerului român Gheorghe Pănculescu care presupunea o tehnologie de îmbinare a plăcilor din oţel cu nituri.

A doua informaţie este cea conform căreia oţelul din care este făcut turnul ar fi fost fabricat la uzilele Reşiţa.

Aş vrea să nu contrazic nici una dintre informaţii. Am, însă, trei comnetarii.

  1. Faptul că un inginer român, cu studii în Germania, l-ar fi inspirat pe G.Eiffel (deşi nu este documentat acest lucru), nu înseamnă că el a şi construit turnul parizian;
  2. Chiar dacă oţelul ar fi fost făcut la Reşiţa, tot nu putem spune că turnul e „Made in Romania” pentru simplul fapt că la 1889 Reşiţa nu se aflaîn România;
  3. Pe turn scrie „Forges et Usines de Pompey FOULD-DUPONT fournisseurs des fers de la tour” deci, nici urmă de Reşiţa

Respect®

Scrisoare către cititorii mei

Dragii mei cititori,

La mulţi ani!

Iată că, după multă vreme, reiau activitatea pe acest blog.

Pauza aceasta de mai bine de doi ani, mai mult sau mai puţin impusă, mai mult sau mai puţin cauzată de lene, a coincis cu o perioadă în care o serie de schimbări importante s-au petrecut în viaţa mea. Schimbări în bine, zic eu. Schimbări care se vor vedea, sper, şi în ceea ce voi scrie şi care îmi doresc să fie de folos şi celor ce vor citi.

Nu voi mai promite, cum am mai făcut-o, că voi scrie zilnic articole în acest blog. Am mai promis-o şi nu m-am ţinut. Pot să vă promit, însă, că voi scrie cât mai des posibil. De asemenea veţi observa că principalele teme abordate, apropo de schimbările despre care vorbeam, se vor schimba.

După ce m-am convins definitiv şi irevocabil că politica nu este de mine, m-am decis că nu mai trebuie nici să mă implic, nici să scriu despre acest subiect.

Astfel temele abordate vor fi mai cu seamă în categoriile „Încercări” şi „Spiritualitate”. În aceşti mai bine de doi ani am început să acumulez o serie de informaţii spirituale şi am înţeles unele lucruri pe care nu le pricepeam înainte. Toate acestea vreau să vi le împărtăşesc vouă prin articolele din categoria „Spiritualitate”.

De asemenea încercările mele „literare” vor fi publicate în articolele din categoria „Încercări”.
În celelalte categorii vor fi publicate articole de câte ori voi avea ceva de spus despre un subiect care mi se va părea suficient de interesant pentru a-i acorda atenţia şi timpul de a scrie despre el.

Vă doresc lectură plăcută!

Îmi doresc spor la treabă şi inspiraţie!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Respect®

Alba-Iulia

Stema actuală a oraşului Alba Iulia

De mult vroiam să scriu despre oraşul meu drag. Despre oraşul meu natal. Am ezitat mult pentru că mi’a fost mereu, şi încă îmi este, teamă să nu fiu patetic. Subiectiv oricum voi fi. Independent de voinţa mea.

Profit de sărbătoarea de ieri pentru a scrie acest articol despre Alba-Iulia. Pentru mine, însă, important nu e că vorbim despre „oraşul unirii”, „capitala spirituală a românilor”, „inima Adrealului” sau „oraşul Încoronării”. Eu vorbesc despre Alba-Iulia. Despre Acasă.

De-a lungul istoriei Alba Iulia s’a numit în diferite feluri, şi în diferite limbi: Bălgrad, Bălgărad, Weißenburg, Karlsburg, Gyulafehérvár, Károlyfehérvár, Erdélyfehérvár, Beograd, Alba Iulia. Interesant mi se pare faptul că, în toate limbile găsim, în denumirea oraşului, termenul „alb” (Bălgrad, Beograd, de influenţă slavă Weißenburg, în germană sau Gyulafehérvár, în limba maghiară). Această Cetate Albă a Ardealului este baştina mea.

Un oraş plin de istorie. Reşedinţă a principilor Transilvaniei şi chiar capitală a principatului începând din secolul al XVI-lea. Rolul său politic şi cultural a continuat, aproape fără întrerupere până la momentul istoric al încoronării Regilor României, la vremea aceea, Mari, Majestăţile Lor Regele Ferdinand I şi Regina Maria la 15 octombrie 1922. De fapt, cel puţin la nivel simbolic, Alba-Iulia a continuat să aibă un loc important în conştiinţa românilor. Să nu uităm că în cei zece ani de domnie ailui Carol al II-lea, prinţul moştenitor avea titlul oficial de Mare Voievod de Alba-Iulia.

Oraşul este, însă, mult mai vechi. Istoria sa începe mult înainte de acel secol XVI de care am pomenit. Încă dinainte de cucerirea romană exista, undeva în apropierea actualului oraş, localitatea Apoulon, aşezare fortificată prezentă pe hărţile vremii. După cucerirea romană oraşul s’a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legio XIII Gemina care a fost încartiruită aici. Ruinele zidului dacic şi al porţii sunt, dealtfel, foarte bine conservate şi pot fi vizitate şi astăzi. După anul 271 viaţa urbană s’a stins treptat.

În evul mediu oraşul este din nou atestat în anul 1190 sub numele de Gyulafehérvár (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului maghiar în Transilvania şi reşedinţă a Episcopiei Catolice  Transilvaniei, şi ulterior, capitală a Pricipatului Transilvaniei.

Însuşi numele de Gyulafehérvár arată importanţa politică a acestei cetăţi. În traducere numele oraşului este „Cetatea Albă a lui Gyula”). Acest termen de „Gyula” nu era numai un nume propriu ci şi o funcţie importantă în Regatul Maghiar pe care unii o asimilează chiar celei de vicerege. Această „Cetate Albă a lui Gyula” (Jula) a dat în româneşte, prin traducere şi contragere Alba-Iulia.

Din punct de vedere cultural şi spiritual nu trebuie uitat că Alba-Iulia este locul unde a fost tipărit, pentru prima oară în limba română în Transilvania, Noul Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan. Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Bucoavna de la Alba-Iulia (1699) două dintre cele mai importante cărţi de cult din Transilvania au fost dealtfel reeditate, în semn de omagiu în 1988 şi, respectiv, 1989. Alba-Iulia este oraşul în care la 7 octombrie 1968 a avut loc Sinodul de Unire cu Biserica Romei. Act care, printre multe alte consecinţe, a avut ca urmare şi apariţia Şcolii Ardelene precum şi a mişcării memorandiste.

Acest oraş în care se află Sala Unirii, în care a locuit Báthory István, în care îşi află mormântul cel pe care îl numim Iancu de Hunedoara, oraşul în care s’a tipărit în 1699 primul Abecedar românesc din Transilvania, oraşul care adăposteşte Biblioteca Batthyaneum, înfiinţată la 31 iulie 1798, şi palatul Mariei Tereza, oraşul în care au murit Horea, Cloşca şi Crişan, oraşul în care s’a proclamat România Mare şi în care au fost încoronaţi primii Regi ai acesteia, Oraşul Alba-Iulia este Oraşul meu.

Şi, pentru mine, mai important decât toate astea, este Acasă!

®Respect!

Marile Personalităţi ale României

Toţi oamenii mari au nume de străzi.

Asta înseamnă că, atunci cănd vreunul dintre aceştia moare numele său, dacă nu contravine ideologiilor politice, devine, de cele mai multe ori, numele unei străzi sau al unei alei.

Începând de ieri una dintre aleile Parcului Herăstrău se numeşte Aleea Michael Jackson.

Nu cred că am văzut vreo tâmpenie mai mare. În mod sigur nu. Nici măcar faptul ca una dintre străzile din Eforie Sud se numeşte şi acuma, în anul 2009, Strada Vasile Roaită.

Atunci când „primarul” capitalei se acupă de făcut cârnaţi pentru Cartea Recordurilor nu văd de ce ne-ar mira că face un asemenea gest.

Şi eu am scris pe blogul meu despre Michael Jackson, şi eu am spus lucruri despre el şi i-am ascultat muzica mai mult decât înainte de moartea sa. De aici şi până la a exagera în halul ăsta e un pas mare. Nu şi pentru aşa zisul primar general.

Cine a fost Michael Jackson şi a făcut el pentru România sau pentru Bucureşti? Pentru care fapte trebuie să poarte o alee din Herăstrău numele ăsta?

Oare chiar nu mai erau personalităţi din lumea artei, dacă se dorea neapărat acest domeniu, care să împrumute numele lor vreunei străzi sau vreunei alei de parc.

Aleea asta a primit numele americanului chiar de ziua acestuia de naştere. Oare ce stradă sau ce alee de parc va primi pe 16 august viitor (anul ăsta n-a fost trimp) numele lui Florin Bogardo, de exemplu ca să luăm tot un cântăreţ şi ziua acestuia de naştere, sau pe 21 aprilie ce stradă sau alee de parc va primi numele Tatianei Stepa.

Sigur. Am luat exemplele cele mai recente dar mai sunt şi altele. „Domnule” Sorin Oprescu (oare înţelege ce e cu ghilimelele sau crede că e greşală?) aţi auzit de exemplu de Silviu Stănculescu (nu are legătură cu generalul) sau de Florian Pittiş erau români. Erau artişti şi se apropie şi zilele lor de naştere.

Aşa-zisul primar a motivat că a numit aleea aia cu numele cântăreţului american pentru că aşa a vrut opinia publică.

Oare ce va face Oprescu dacă va primi o petiţie semnată de opinia publică numirea unei străzi din Bucureştii Noi (prietenii ştiu de ce) cu numele de Ion I. Moţa, de exemplu. „Domnule ” primar poate luaţi în considerare pentru la anul, pe 5 iulie.

Nu mai zic că e în stare să mă ia în serios. Deschid bursa pariurilor. Care va fi următoarea tâmpenie a doctoraşului?

Respect®

Moartea unui artist

Michael-Jackson-Thriller-23672Nu credeam că voi ajunge vreodată să scriu pe blogul meu despre Michael Jackson. Acuma iată că o fac ascultând muzica lui …

De câte ori moare un artist important brusc toată lumea îşi aduce aminte de el. Brusc cântecele sale sunt în heavy rotation pe toate posturile radio şi TV de specialitate. Fiecare dintre cei care rămân în urma celui plecat îşi aduce aminte cum cel dispărut l-a influenţat în carieră. Cum a fost marcat de creaţia acestuia sau cum a încercat, datorită lui, să ajungă la un anumit nivel. Mai mult unii au pornit pe drumul respectiv datorită admiraţiei pentru cel dispărut.

Cu atât mai mult lucrurile acestea se întâmplă atunci când e vorba despre un artist atât de complex cum este Michael Jackson.

De două zile toată lumea vorbşte numai despre el, despre personalitatea sa, despre cum dispărut. Maşinăria de zvonuri a pornit, discuţiile despre averea sa nu mai contenesc; comentariile despre viaţa sa tumultoasă se ţin lanţ.

Tocmai pentru că în ultimii ani se retrăsese din viaţa publică şi tocmai pentru că pregătea o revenire cu un megaturneu, ceea ce s-a întâmplat joi seară a zguduit întreaga lume.

Se spune că Michael ar fi declarat că acesta va fi ultimul său turneu şi că, după aceea, cortina va cădea definitiv. Nu stiu dacă este sau nu aşa dar ştiu că titlul acestui turneu a fost, parcă, premonitoriu pentru ceea ce s-a întâmplat. Acest ultim turneu se numea „This is it” şi, într-adevăr, asta a fost …

A fost un băiat care a început să cânte, alături de fraţii săi mai mari, la vârsta de şapte ani şi care i-a lăsat mult în urmă pe aceştia ajungând principalul compozitor al grupului Jackson 5 (ulterior The Jacksons). Mai târziu începe cariera solo şi devine unul dintre cei mai importanţi artişti ai vremii sale.

Indiferent că ne place sau nu Michael Jackson a influenţat şi va continua să influenţeze muzica acestor timpuri. Cântăreţ, compozitor, producător, aranjor, dansator, coregraf şi actor el a devenit un punct de referinţă în istoria muzicii. Nu cred că exagerez deloc atunci când afirm că, de alaltăieri începând, muzica se va împărţi în: până la Michael Jackson şi după Michael Jackson.

A avut ciudăţeniile lui. A fost un personaj controversat. A refuzat uneori să admită că nu mai e copil creându-şi pentru el tărâmul lui Peter Pan; posesiunea sa de la Neverland, în statul California.

După ce lumea va termina de comentat toate aceste ciudăţenii; după ce se vor fi disecat toate aspectele vieţii lui. După ce jurnaliştii se vor linişti în privinţa sorţii averii lui Michael ce va rămâne? După ce radiourile şi televiziunile vor înceta să mai dea Michael Jackson în heavy rotation şi lumea se va linişti va rămâne muzica.

THIS IS IT!

untitled