Archive for the 'Uncategorized' Category

IERTĂCIUNE

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Fraţi şi surori întru Hristos cel înviat, binecuvântarea şi ajutorul Domnului să fie peste voi!
Dacă v’am greşit cu ceva în timpul ce a trecut, cu voie sau fără de voie, cu cuvântul sau cu fapta, vă rog să mă iertaţi şi să treceţi cu vederea cele rele. Vă rog nu lăsaţi să intrăm în anul Mântuirii 2012 supăraţi şi certaţi, ci în pace şi iubire!
Eu nu am a ierta nimănui nimic şi vă binecuvântez pe toţi! Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să vă binecuvânteze cu un an nou plin de pace, linişte, bucurii creştineşti si paşi rodnici pe calea Mântuirii!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
AMIN!

Anunțuri

Despre lașitate

Din nou am primit comentarii anonime pe acest blog. Am mai spus și o repet comentariile anonime și cele injurioase nu vor primi aprobare și, deci, nu vor apărea. Ceea ce înseamnă că nu vor primi nici răspuns.
Cel care îmi scrie poate dori să își păstreze anonimatul, și eu respect acest lucru, față de ceilalți cititori; eu, însă, vreau să știu cu cine stau de vorbă cu promisiunea firească de a păstra, dacă mi se cere acest lucru, anonimatul autorului vreunui comentariu.
Cel care a trimis aceste două comentarii pe care nu le-am aprobat (și pe care sâmbătă le șterg dacă nu și le asumă nimeni) este cu atât mai deranjant cu cât insistă deși știe că nu îi voi aproba comentariile. Și este cu atât mai ciudat cu cât sugerează că nu se teme de cei despre care a scris.

Dacă vrei să comentezi și să ți se și răspundă nu mai scrie anonim. Eu îți voi păstra anonimatul dacă vrei.

Respect!! ®

100

În data de 7 iulie 2008 am început să scriu pe acest blog. Despre una, despre alta.

Timpul a trecut, mult și puțin, și am ajuns la articolul cu numărul o sută. O sută de articole trebuie sărbătorite cumva ar spune unii. Nu cred că e cazul. Dacă scriam un articol pe zi treceam de mult de acest număr ba chiar ma apropiam de 500.

În tot acest timp unii m-au citit, alții „m-au urmărit”, unii m-au înjurat, alții m-au apreciat. Fiecare cu propriile păreri și cu propriile gusturi.

Au fost și unele persoane care mi-au lăsat comentarii dar nu au spus cine sunt. Acest lucru m-a deranjat. Pentru că mă deranjază că omul nu își asumă responsabilitatea pentru ideile sale. Mai ales că toate comentariile trebuie să aibă aprobarea mea ca să apară deci, dacă vroiau să își păstreze anonimatul, puteau să o facă față de alți cititori binevoitori. Dar eu vreau să știu cu cine stau de vorbă.

I-aș fi înțeles. Mai ales că al doilea lucru care m-a deranjat, și din cauza căruia sunt abia la al o sutălea articol, este presiunea, și chiar cenzura, din partea anumitor persoane (am uitat să vă spun că unele articole, poate unii ați observat, au dispărut după ce au fost publicate. Pentru că, exact ca înainte de 1989, mi se punea în vedere să le șterg până nu le vede prea multă lume.)

Deci, din frică au vrut, probabil, să își păstreze anonimatul.

În ceea ce mă privește, eu am scăpat de cenzură și de presiuni așa că, de la al o sută unulea articol voi încerca să fiu mai des în apariții, să public, dacă nu zilnic măcar mult mai des și, de ce nu? să mai fac și dezvăluiri. Material este, probe sunt așa că, dacă vreți, de ce nu?

Pe curând!

RESPECT!®

Revenire

Am hotărât să revin pe blog. După ce mi s’a pus în vedere să nu mai îndrăznesc să scriu aici, să nu cumva să mai spun anumite lucruri.

Atunci am închis blogul, am mai postat câte o chestie fără cine ştie ce importanţă.  Astăzi, însă, în urma unei discuţii, am înţeles că nu trebuie să îmi mai pese. Deşi, sau tocmai pentru că mi s’a explicat că nu am voie să postez ca nu cumva să deranjez, am hotărât că este de datoria mea să continui.

Ne vom vedea, aşadar, de azi înainte pe blog. Cu atât mai mult cu cât se încearcă împiedicarea exprimării libere. Dar nu e nimic. Am mai trăit asta. Înainte de 1990.

Respect®

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o să plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la cămăşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pământ.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că plouă
şi-n cimitir e apă cu prisos,
În timp ce viaţa ne e dată nouă,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul noptilor de iarnă,
Când respirând prin viscole, postum,
Nămeţii vor începe să se-aştearnă
şi el, sărmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joacă rolul ultim şi-i e greu,
Că îl priveşte însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odată, prin schimbări
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

 

Adrian PĂUNESCU

Pacient la final de veac



Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plânge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.

Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sânge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sânge.

Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.

Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănâncă.

O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.

Sunt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, târzie,
Această dulce ţară zbuciumată.

Deci, doctore, acestea se întâmplă,
Acestea să le afle telegraful
Mă trage mâlul veacului de tâmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.

Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.

De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sunt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.

Încolo, câte-o tuse, câte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.

Adrian PĂUNESCU, 1983

Катюша

Расцветали яблони и груши,
Поплыли туманы над рекой.
Выходила на берег Катюша,
На высокий берег на крутой.

Выходила, песню заводила
Про степного, сизого орла,
Про того, которого любила,
Про того, чьи письма берегла.

Он ты, песня, песенка девичья,
Ты лети за ясным солнцем вслед.
И бойцу на дальнем пограничье
От Катюши передай привет.

Пусть он вспомнит девушку простую,
Пусть услышит, как она поет,
Пусть он землю бережет родную,
А любовь Катюша сбереж